Ieri după-amiază, pe terenul de fotbal al Bazei Sportive din Viișoara s-au întâlnit formațiile Victoria Viișoara și Arieșul Mihai Viteazu, într-o ultimă partidă de pregătire înaintea startului sezonului 2025-2026 din Liga a 4-a. Meciul dintre cele două formații a fost unul extrem de disputat, mai ales că acesta a fost unul amical, în unele momente ale jocului jucătorii celor două echipe fiind mult prea nervoși având în vedere caracterul amical al acestei întâlniri.
Prima jumătate a primei reprize a aparținut echipei antrenate de Valentin Șandru, care a fost mult mai periculoasă în fața porții apărate de către Nicoară, doar că inexactitatea la finalizare a făcut ca scorul să nu se modifice. Dacă oaspeții au controlat prima parte în cea de-a doua jumătate a primului mitan, au ieșit la rampă jucători conduși de pe margine de Gabriel Mocean, care și-au creat mai multe faze la poarta celor din Mihai Viteazu, dar la fel ca și adversarii lor, fără niciun rezultat pe tabela de marcaj și astfel la pauză scorul a fost unul egal, 0-0.
La doar 9 minute de la reluarea meciului în partea secundă, gazdele au deschis scorul prin Dan Roman, care a primit o pasă ideală în adâncime de la Dan Florin, a ajuns în marginea careului mare, de unde a trimis balonul cu un șut perfect în stânga portarului Decean. După alte nouă minute, Victoria Viișoara s-a desprins pe tabela de marcaj, după ce în urma unui contraatac, Dan Florin a trimis o centrare perfectă de pe fundul terenului, iar Gall a trimis mingea în plasă, cu o lovitură excelentă de cap din interiorul careului mic.
Chiar dacă au primit cele două goluri, jucătorii echipei din Mihai Viteazu nu s-au dat bătuți, iar în minutul 70, Lamah a profitat de o greșeală în apărarea gazdelor și a redus din handicap, cu un șut din interiorul careului mic. Scorul final a fost stabilit în minutul 79, atunci când Cioargă a recuperat mingea la centrul terenului, a trecut până în careu de toți adversari ieșiți în întâmpinare, iar de acolo i-a pasat lui Dan Florin, care a marcat pentru 3-1, iar partida s-a încheiat cu acest scor.
Dacă la formația din Mihai Viteazu, Lamah a fost jucătorul exponențial al echipei, la cea din Viișoara, cel mai evidențiat a fost Dan Florin, care a reușit să dea două pase de gol și să marcheze unul.
De menționat că în meciul de ieri, echipa din Mihai Viteazu a avut pe teren patru jucători africani, dintre care doi sunt noi veniți la echipă, respectiv atacantul Jean Michel Assi, jucător care a evoluat sezonul trecut la Sticla Turda și Christ Bassaoan.
VICTORIA VIIȘOARA – ARIEȘUL MIHAI VITEAZU 3-1 (0-0)
Dan Roman ’54, Gall ’63, Dan Florin ’79 / Lamah ’70
Victoria Viișoara: Nicoară – Gorba, Sur, Țăranu, Coc, Balint, Cioargă, Gârda, Dan Florin, Roman, Ceaca.
Au mai jucat: Tritean, Paleoca, Gall
Antrenor principal: Gabriel Mocean
Arieșul Mihai Viteazu: Ana Dragoș – Drăgan, Buglea, Man, Kelemen, Duma, Kiesz, Busuioc, Toma, Lamah, Assi.
Au mai jucat: Decean, Joshua, Bassaoan, Miclea, Varga.
Antrenor principal: Valentin Șandru
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.





