Un autoturism a luat foc vineri, 28 august, în jurul orei 13:40, pe Autostrada A3, pe sensul de mers Turda–Gilău. Mașina a fost oprită pe banda de urgență, iar din aceasta se ridica un nor gros de fum negru.
Primele imagini surprinse la fața locului arată autoturismul cuprins de incendiu și o coloană densă de fum, vizibilă de la distanță. Incidentul s-a produs pe Autostrada Transilvania, una dintre cele mai circulate artere rutiere din zonă, scrie stiridecluj.ro.
Pasagerii s-au autoevacuat înainte ca incendiul să se extindă
Persoanele aflate în autoturism au reușit să iasă din mașină înainte ca focul să se extindă. Până la această oră, autoritățile nu au comunicat dacă în urma incidentului au fost înregistrate victime.
De asemenea, nu se cunoaște deocamdată cauza izbucnirii incendiului. Aceasta urmează să fie stabilită după intervenția și verificările efectuate la fața locului.
Șoferii care circulă pe sensul Turda–Gilău sunt sfătuiți să reducă viteza în apropierea zonei și să respecte indicațiile echipajelor de intervenție.
Vom reveni cu informații pe măsură ce acestea vor fi comunicate de autorități.
UPDATE:
”A fost vorba despre un autoturism la care a izbucnit un incendiu în comportamentul motor. Ocupații sau autoevacuat pana la sosirea pompierilor, nu au fost persoane care să solicite consult medical. Intervenția pompierilor a reușit să împiedice propagarea incendiului mai departe de limitele în care a fost găsit.”, a transmis ISU Cluj.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.






















