Legea de salarizare a bugetarilor, care prevede majorarea lefurilor din educaţie şi sănătate în medie cu 15 la sută, este constituţională. Hotărârea a fost luată, miercuri, 14 decembrie, de judecătorii Curţii Constituţionale.
Curtea Constituţională a României (CCR) a dezbătut, miercuri, cazul celor două sesizări formulate de PNL şi de Guvern referitoare la legea care modifică ordonanţa privind salarizarea bugetarilor. Aceste două sesizări au fost conexate și respinse la pachet de judecătorii CCR.
O obiecţie de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 20/2016 pentru modificarea şi completarea OUG 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost formulată de 65 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al PNL, iar cealaltă de Guvern.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.