nello construct

Magazinele Mega Image din toată țara, amendate de ANPC

Sute de magazine Mega Image din toată țara au fost amendate de inspectorii ANPC. Amenzile cumulate ajung la 5,6 milioane de lei!

500 de magazine aparţinând lanţului de supermarketuri Mega Image au fost sancţionate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Abaterilor constatate la controalele derulate începând de la jumătatea lunii august au adus lanţului de supermarketuri o amendă de 5,65 milioane de lei, scrie Agerpres.

„În toate locaţiile verificate, comisarii ANPC au constatat abateri de la respectarea prevederilor legale în vigoare, în domeniu, pentru care au aplicat următoarele sancţiuni: 793 amenzi contravenţionale, în valoare totală de circa 5,65 milioane lei; 152 avertismente; oprire temporară de la comercializare până la remedierea deficienţelor constatate pentru produse în valoare totală de peste 35.000 lei; oprire definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare circa 1,2 milioane lei; oprire temporară de la prestarea serviciilor, până la remedierea deficienţelor, pentru 31 de magazine; propuneri de încetare a practicii comerciale incorecte, pentru 12 magazine”, se arată în comunicatul ANPC.

Potrivit sursei citate, printre cele mai frecvent întâlnite abateri s-au numărat neconcordanţe între preţul produsului la raft şi preţul acestuia la casa de marcat, inducerea în eroare a consumatorilor, nefiind precizate pe eticheta de la raft ingredientele exacte conţinute, nerespectarea regimului promoţiilor (comercializarea produselor ambalate multipack, fără a exista la vânzare produsul, pentru a se verifica preţul singular, neafişarea datei de început a promoţiei, lipsa informaţiilor cu privire la perioada de desfăşurare a promoţiilor), diferenţe între cantitatea netă marcată pe ambalaj şi cea reală a produsului, comercializarea unor produse cu termenul de valabilitate/data de minimă durabilitate expirat/expirată sau data-limită de consum/data durabilităţii minimale depăşită.

Totodată, au fost constatate şi alte nereguli precum nerespectarea condiţiilor de depozitare, păstrare şi expunere la comercializare, schimbarea stării termice inițiale a produselor, comercializarea unor produse alimentare care prezentau semne organoleptice de alterare şi comercializarea unor produse alimentare cu miros şi gust urât sau pete de mucegai.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 49 de abonați.

salina turda

transilvania impact

ca aries turda

Comentarii recente

Ultimele articole: