Bătălia politică dintre administrația locală Turda și opoziție continuă, însă de această dată nu mai este vorba despre simplele postări pe rețelele de socializare prin care PMP Turda critică acțiunile primarului Turzii. De această dată, „lupta” se mută în instanță.
Primarul Municipiului Turda, Cristian Matei, a cerut judecătărilor să interzică unui alt președinte de partid, mai exact lui Adrian Nap, președinte PMP Turda, să mai posteze mesaje despre el pe Facebook.
Solicitarea este fără precedent pentru politica locală și este greu de crezut că magistrații vor încuviința o astfel de cerere ce se apropie periculos de o formă de cenzură și care poate duce la limitarea severă a unuia din drepturile fundamentale constituționale, respectiv dreptul la opinie, scrie politicășiputere.ro.
Primarul Turzii cere eliminarea textelor, dar și plata unor daune morale
Astfel, Cristian Matei i-a chemat în judecată pe Partidul Mișcarea Populară și pe Adrian Nap, președintele filialei Turda a PMP, considerându-se prejudiciat de o serie de postări de pe rețeaua de socializare Facebook și solicită instanței eliminarea textelor dar și plata unor daune morale.
Totodată, dincolo de acest proces, primarul a introdus și o cerere de ordonanță președințială prin care să-i interzică lui Adrian Nap să mai scrie despre el pe Facebook.
Ce spun avocații despre acțiunea primarului Cristian Matei – „o prostie, fără sens”
Politică și Putere au contactat avocați care au numit acest nou proces al primarului drept „o prostie, fără sens”.
„Este puțin probabil ca un judecător rezonabil să încuviințeze interdicția de a mai posta comentarii critice la adresa primarului, de către un reprezentant al opoziției, care mai e și consilier local ce poate invoca dreptul de exercitare a mandatului. O astfel de încuviințare de ordonanță președințială ar putea fi o premieră în materie”
Dosarul 5500/328/2022 de la Judecătoria Turda privitor la ordonanța președințială s-a soluționat rapid pe plan local: instanța și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Cluj.
„Să ajungi pe la tribunale să ceri interzicerea liderilor din opoziție ca aceștia să nu mai scrie despre tine, pe Facebook, arată ceva derapaje”, au completat avocații contactați de Politică și Putere
Adrian Nap – cel mai dur critic al primarului Cristian Matei
Este deja cunoscut faptul că președintele PMP, filiala Turda, nu s-a abținut să-l numească pe Matei drept un primar prins cu mâța-n sac, atunci când acesta și-a mințit alegătorii, iar PMP Turda și consilierii săi locali au criticat dur și aspru majorările de taxe, modificarea zonării orașului, fără respectarea unor norme coerente, majorarea prețului la apă, modul de alocare a resurselor financiare.
Ambiția primarului Turzii, de a obține o condamnare civilă împotriva președintelui PMP Turda are valoare politică majoră: dacă primarul îl învinge în instanță pe Adrian Nap, scapă de cel mai vehement și vocal adversar politic.
Ce spun turdenii despre acest proces?
După ce Politică și Putere au făcut publice noile acțiuni ale primarului Cristian Matei, turdenii nu au ezitat să vină cu păreri, numind acțiunea primarului „instaurarea cenzurii liberale”
Sursă: Politică și Putere
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.