Primăria Ceanu Mare desfășoară o serie de lucrări edilitare în această perioadă o dată cu sosirea primăverii.
Primarul Virgil Păcurar ne-a declarat că a început decolmatarea rigolelor, curățarea șanțurilor și cosirea vegetației, pietruirea drumurilor comunale și alte lucrări de întreținere.
Încă nu s-a semnat contractul de finanțare pe Anghel Saligny dar vor începe în perioada următoare deja licitațiile cu clauză suspensivă, astfel încât să de elimine „timpii morți” în momentul în care vor veni banii pe proiect.
Practic prin programul Anghel Saligny ar trebui să ajungă la Ceanu Mare pentru rețeaua de canalizare din trei sate suma de 30 milioane de lei.
Edilul spune că pe PNRR s-au depus o serie de proiecte pentru noua sesiune de finanțare, pentru achiziția unui microbuz electric, stații de încărcare electrice, reabilitare școli etc. Practic în această perioadă accentul se pune pe licitații, caiete de sarcini și proiectele aflate în derulare.
Primarul Virgil Păcurar spune că prioritatea numărul 1 a administrației locale este infrastructura rutieră. S-au depus numeroase proiecte în acest sens, cam pe 50 de km. de drumuri comunale, dacă vor primi finanțare, Ceanu Mare va avea asfalt pe mai bine de 30% din rețeaua de drumuri.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.






















