Aproximativ 70 de persoane s-au adunat în faţa Bisericii din centrul municipiului Câmpia Turzii pentru a aprinde o lumânare în memoria celor care au decedat, vineri seara, în clubul Colectiv din Bucureşti.
„Am adus o floare şi două candele pentru tineretul care a decedat în Bucureşti. Suntem şi noi părinţi, ne punem în locul oamenilor care şi-au pierdut copiii. Acei tineri au mers la un spectacol, nu la moarte. Nu ştiu cine e de vină, dar la noi totul se rezumă la câştigul pe moment, toată lumea vrea să câştige cât mai mulţi bani şi cât mai repede.” ne-a declarat o doamnă prezentă la comemorare.
În incediul care a izbuncit la clubul Colectiv din capitală au murit 31 de persoane şi conform autorităţilor, numărul victimelor ar putea creşte semnificativ.
Foto> Florin CRISAN
Posted by TurdaNews on 2 Noiembrie 2015























