Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu s-a întâlnit ieri cu liderii celor mai mari confederaţii sindicale din judeţ în cadrul căreia au fost dezbătute o serie de aspecte de maxim interes pentru mediul sindical clujean precum şi pentru relaţia acestuia cu administraţia judeţeană.
La întâlnirea desfăşurată la sediul forului administrativ judeţean au participat liderii judeţeni ai Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România „CSDR”, CNSRL Frăţia, ai Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa” şi ai Blocului Naţional Sindical „BNS”.
În acest context, discuţiile s-au referit atât la problemele concrete şi punctuale cu care confederaţiile sindicale clujene se confruntă, cum este cea a unor spaţii adecvate în care să îşi poată desfăşura activitatea fără a plana asupra lor, semestrial, incertitudinea prelungirii sau nu a contractului de închiriere, cât şi la o serie de aspecte generale legate de problematica sindicală şi a dialogului social din judeţ.
Totodată, în cadrul întâlnirii au fost abordate o serie de aspecte referitoare la prevederile actuale ale legislaţiei muncii şi a celei din domeniul dialogului social, cu accent pe modalităţile în care acestea ar putea fi îmbunătăţite, context în care liderul administraţiei judeţene şi-a exprimat dorinţa de a susţine acele amendamente a căror valoare şi utilitate este general apreciată.
În concret, a fost dezbătută necesitatea şi oportunitatea consultării şi, respectiv, implicării organizaţiilor sindicale nu doar în situaţiile de criză generate de plecarea unor mari investitori, ci şi în momentele iniţiale, ale contactelor şi discuţiilor purtate în vederea stabilirii condiţiilor şi, respectiv, cadrului general al unor investiţii de mare anvergură.