Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, va afla astăzi dacă va fi judecat în stare de libertate. El este prezentat judecătorului de la Tribunalului Cluj, acolo unde se verifică legalitatea arestului preventiv după ce dosarul său a fost trimis în judecată la sfârşitul săptămânii trecute de procurorii DNA.
Decizia de arestare a lui Radu Bica a venit în urma denunţului Aspaziei Droniuc, femeia care a dat declaraţii similare şi în dosarul primarului Sorin Apostu, susţinând că şi edilul Clujului a primit mită 49.000 de euro de la ea, în schimbul semnării unui contract de asigurări a parcului auto al Regiei Autonome de Transport Urban Călători printr-o altă firmă pe care aceasta o deţine. Recursurile celor doi reprezentanţi ai administraţiei locale au fost respinse de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
UPDATE: Judecătorii de la tribunalul Cluj au respins solicitarea ca fostul vicepreşedinte al CJ Cluj, turdeanul radu Bica, să fie judecat în libertate. Ei au decis asta după ce au analizat legalitatea măsurii arestării preventive. Avocatul turdeanului, Gheorghiţă Mateuţ, a declarat recurs.























