PNL Turda şi-a prezentat azi noul Birou Politic Local, constituit după ce fostul preşedinte Virgil Pop a fost nevoit să facă pasul în spate, în urma condamnării la închisoare primite pentru fapte de corupţie.
Noul preşedinte al PNL Turda este Călin Felezeu, un om de cultură care speră să determine şi alţi intelectuali să se alăture noului proiect al liberalilor, precizând că soluţia nu este să stai pe margine şi să comentezi, ci să intri în acţiune, iar acest lucru nu se poate face decât pe cale politică.
Din BPL mai fac parte: Eugen Felezeu, Radu Panait, Ovidiu Micu, Adrian Rad, Cristian Felezeu, Ramona Fodor (secretar), Florica Panait (preşed. org. femei), Cosmin Muntean (preşed. org. tineret), Constantin Costea, Mihai Chibedi, Sorin Săveanu (purtător cuvânt), Vasile Grumaz, în timp ce Gheorghe Panait şi Alexandru Micu sunt membri supleanţi.
Cu noua echipă, liberalii turdeni speră să devină o voce importantă pe eşichierul politic local şi alături de celelalte partide din USL, să câştige alegerile locale din această vară.
La această acţiune au fost prezenţi membri de la PNL, PSD şi PC din Turda, alături de parlamentari PNL şi PSD, precum şi de liderii celor trei formaţiuni politice locale. Însă, ca şi cu alte ocazii, conservatorii turdeni au fost trataţi din nou drept o organizaţie insignifiantă, liderul PC Turda, Dorel Corpodean, nefiind invitat nici în prezidiu, nici să ia cuvântul, aşa cum au făcut omologii săi, iar prezenţa conservatorilor a fost salutată abia la final, când preşedintele PNL Turda, Călin Felezeu, a spus că prezenţa liderilor PC Turda înseamnă "un gest de unitate", precizând că PNL îşi doreşte să continue această colaborare. Insuficient, însă, pentru a-i mulţumii pe conservatorii turdeni, care s-au văzut din nou puşi "în banca lor".
























