La Câmpia Turzii, PC a fost „exclus” de la oficializarea alianţei USL (video)

foto_042011_usl-ct

PSD şi PNL au oficializat ieri Uniunea Social Liberală (USL) la Câmpia Turzii, dar fără PC. Conform discuţiilor din timpul conferinţei de presă, PNL şi PSD au „exclus un personaj” din noua construcţie de la nivel local.

La eveniment au fost prezenţi preşedinţii locali ai celor două formaţiuni politice (Petre Pop şi Dorin Lojigan), deputatul PNL Horea Uioreanu, senatorul PSD Alexandru Cordoş, preşedintele PSD Cluj – Remus Lăpuşan, consilierul judeţean Mihai Szeplekan dar şi alţi membrii ai celor două formaţiuni politice.

Dacă Remus Lăpuşan a vorbit despre necesitatea ca „cele două formaţiuni să găsească un candidat comun” (excluzând astfel PC-ul), iar Horea Uioreanu a precizat că „poţi să ai o notorietate extraordinară, dar să ai alte probleme”, preşedintele PNL Câmpia Turzii – Dorin Lojigan, a punctat că existenţa unui candidat comun nu este o cerinţă obligatorie şi că la această variantă se poate ajunge doar în urma unor negocieri şi a unor acorduri, pentru că actualul protocol nu prevede o obligaţie în acest sens.

Practic, chiar dacă nu s-a pronunţat un nume din partea oficialilor celor două formaţiuni politice, toate discuţiile au pornit de la ideea neacceptării lui Avram Gal drept candidat al USL, chiar dacă acesta şi-a anunţat deja candidatura din partea PC. Liberalii şi-au anunţat şi ei candidatul, Mircea Crişan, iar PSD a spus că trebuie s-o facă până la finele lunii.

În ceea ce priveşte problemele din municipiu, reprezentanţii USL au nominalizat problema locurilor de muncă, problema infrastructurii distruse, dar şi problema spitalului pe care „portocaliii” l-au pierdut în propria guvernare. Pe lângă problemele concrete, Dorin Lojigan a punctat că „actuala administraţie este obosită”, iar Remus Lăpuşan a concluzionat că „oricum vom câştiga”.

{youtube width=”500″ height=”405″}x4DZYa-IR0w{/youtube}

Subscribe
Notify of
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole:

firma de top