Jocul dintre cele două echipe nu a excelat pe perioada celor 90 de minute, reflectând cât se poate de bine pozițiile ocupate în clasament. Din teama de a nu greși, cum de fapt au greșit la meciurile anterioare, elevii lui George Ciorceri au jucat crispat cu o oarecare teamă, iar oaspeții au încercat să se apere grupat și eventual să speculeze pe contraatac spațiile libere din defensiva turdeană.
Prudența și grija prea mare de a nu greși a făcut ca prima parte și nu numai să fie foarte săracă în faze de poartă. Primul care și-a luat "inima-n dinți" și a șutat la poartă a fost tânărul Alex David, dar șutul acestuia de la circa 18 metri nu a prins cadrul porții. Oaspeții și-au arătat "colții" prima dată în minutul 24, când Andrei David a pătruns pe flancul stâng al atacului și de la 11-12 metri lateral stânga a trimis mingea peste vinclul stâng al porții apărate de Pampea.
Zece minute mai târziu, Vajda de la gazde a încercat un șut de la 25 de metri, dar mingea a trecut mult pe lângă stâlpul din dreapta al porții apărate de Bordea. Gazdele au beneficiat de prima lovitură de colț în minutul 36, lovitură pe care a executat-o Vajda, de pe partea stângă, iar Tiberiu Bier, aflat la colțul scurt, a deviat mingea cu capul în plasa porții apărate de Bordea.
În prima parte nu s-a mai putut consemna mare lucru, pauza găsind echipa gazdă în avantaj minim. După pauză scenariul din prima repriză s-a repetat, iritând la un moment dat bruma de spectatori, care au venit să înfrunte frigul. Singura ocazie notabilă a echipei gazdă s-a derulat în minutul 69, când Boroștean a executat o lovitură de colț de pe partea dreaptă, iar la colțul scurt s-a aflat același Bier, care a trimis mingea cu capul milimetric pe lângă stâlpul opus al porții echipei vizitatoare.
În minutele care au mai rămas de jucat nici gazdele, dar nici oaspeții, nu și-au creat situații eminente de gol. Din minutul 80, oaspeții au obținut câteva lovituri libere din jumătatea adversă, dar nu l-au putut învinge pe Florin Pampea, dar și gazdele ar fi putut să-și mărească avantajul în două situații, dacă Boroștean și Țârcă ar fi fost puțin mai atenți la finalizare. Această victorie, mai aduce trei puncte în contul sărac a celor de la Arieșul, dar sunt insuficiente pentru a părăsi ultimul loc al clasamentului.
"Din teama de a nu greși în acest joc, am fost mai precauți, mai prudenți și am reușit să obținem cele 3 puncte puse în joc. Este o victorie la limită, dar până la urmă tot victorie se numește și ne dă speranțe pentru jocurile viitoare. Astăzi nu i-am putut folosi pe Tilincă, accidentat la genunchi și pe Timar, care are ceva probleme de sănătate, dar a fost suspendat o etapă pentru cumul de cartonașe galbene" a declarat George Ciorceri, antrenor principal FC Arieșul.
FC Arieșul – FC Olt 1 – 0 (1-0)
Marcator: Tiberiu Bier (36)
FC Arieșul: Pampea (cpt) – Cr. Pop, Bier, Daouda, Tegzeș, R. Cristian,Boroștean, J. Vajda, Străuț, C. Bucur (83 Țârcă), Alex David (62 V. Pop). Antrenor: George Ciorceri
Avertismente: V. Pop (89)
FC Olt: Bordea – Bogdanovici, Preda, Lengyel, Giurcă, Huțanu (55 Burcea), D. Ignat, A. Ignat, Dragalina (cpt), A. David (62 Hallmen). Antrenor: Daniel Oprescu
Avertismente: Preda (52), Bogdanovici (62), A. David (44), a. Mihai (55)
Arbitru: Nicolae Cătălin Botaș – Timișoara
Asistenți: Iulius Radu Timar – Marghita și Constantin Răzvan Nistoran – Reșița
Rezervă: Alin Flavius Roșu – Timișoara
Obs. FRF: Lucian Măiereanu – Brașov și Tiberiu Szatmari – Tg. Mureș
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.























