Jurnaliştii care transmit din zone de conflict au ajuns și în Baza 71 Aeriană!

cursanti

Cursul pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict, ediţia 2021, se desfăşoară în perioada 19-25 septembrie, la Târgu-Mureș și în alte obiective ale MApN.

Acesta este organizat de Direcţia informare şi relaţii publice a Ministerului Apărării Naţionale, cu sprijinul Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale, Statului Major al Forțelor Terestre și Statului Major al Forțelor Aeriene.

Tinerii au ajuns și la Baza 71 Aeriană unde au avut parte de numeroase activități, iar pe parcursul zilei au avut ocazia să afle informații despre Baza 71 Aeriană, despre aeronavele aflate în dotarea bazei și să aibă acces la bordul elicopterelor IAR 330 Puma.

„Cei 18 jurnaliști care participă la curs vor dobândi în cadrul celor două module – teoretic şi practic – noțiuni privind procedurile de acreditare şi de lucru ale jurnaliştilor pe timpul operaţiilor militare, regulile de siguranţă şi protecţie în zonele de conflict, precum și cele privind acordarea primului ajutor.

De asemenea, reprezentanților mass-media le vor fi prezentate aspecte privind securitatea operaţională și riscurile în teatrele de operații” transmit oficialii bazei aeriene.

 

Subscribe
Notify of
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole:

firma de top