Judecătoria Turda l-a condamnat la 2 ani și 2 luni de închisoare pe bărbatul care și-a agresat mama (imobilizată la pat) și fratele (care are un handicap de gradul II), însă a dispus suspendarea executării pedepsei, obligându-l la 80 de zile de muncă în folosul comunității la Primăria Tritenii de Jos sau Primăria Câmpia Turzii.
Bărbatul era acuzat că în 3 decembrie 2022, fiind în stare de ebrietate, a încălcat ordinul de protecție provizoriu care era emis pe numele său și s-a dus la mama sa, care era imobilizată pe pat de circa 6 luni, lovind-o de mai multe ori cu capul de perete, spunându-i că o omoară, iar pe fratele său (care are handicap în gradul 2) l-a lovit cu pumnul în cap de mai multe ori, amenințându-l și pe el că îl omoară. Nu era prima dată când a făcut scandal și când și-a agresat mama!
Inculpatul și-a recunoscut faptele în fața instanței și a solicitat să beneficieze de clemență pentru acest fapt. Iar Judecătoria Turda i-a dat o pedeapsă ”cu suspendare”. Între timp, mama lui a murit, iar fratele agresat a plecat peste hotare.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.