Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca va fi alături de copii și de părinți în trei localități ale județului Cluj, unde vom expune tehnica specifică armei noastre și le vom răspunde celor mici tuturor curiozităților pe care le vor avea în privința jandarmilor și misiunii lor în societate.
Vineri, 30 mai, începând cu ora 10, vom participa în localitatea Jucu de Sus la evenimentul „Eroi prin ochi de copii” ediția a III-a, unde îi veți putea cunoaște pe eroii zilelor noastre: jandarmi, polițiști, pompieri, aviatori, parașutiști.
Duminică, 1 iunie, de la ora 10:00, vom fi în Parcul Central din municipiul Cluj-Napoca, împreună cu polițiștii și pompierii clujeni, în cadrul evenimentului „1 Iunie – Hai-Hui printre povești”.
În aceeași zi, vom fi prezenți și în municipiul Câmpia Turzii, în Parcul Municipal „Berc”, în intervalul orar 10:00 – 13:00.
La expozițiile și activitățile demonstrative pregătite de noi veți putea descoperi:
- Echipamentele folosite de jandarmi în misiunile lor.
- Autospecialele utilizate în intervenții
- Sfaturi utile pentru siguranța proprie și a celor din jur.
- Informații despre cariera militară și vocația de a fi în slujba comunității.
Vă așteptăm cu drag la activitățile dedicate celor mici și curajoși!
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.