În contextul minivacanței prilejuite de Sărbătorile Pascale, jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean Cluj și ai Grupării Mobile „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca vor acționa zilnic, atât independent, cât și în cooperare cu efective ale poliției, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală sau contravențională.
În perioada 18 – 21 aprilie 2025, jandarmii Grupării Mobile Cluj-Napoca vor desfășura misiuni în zonele aglomerate de pe raza județului Cluj și vor fi pregătiți să intervină, la nevoie, și în celelalte județe din zona de responsabilitate – Bihor, Maramureș, Satu Mare și Sălaj – pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică.
Vom veghea ca momentele de reculegere ale credincioșilor la lăcașele de cult să se desfășoare în liniște și fără incidente. Cu prilejul ceremoniilor religioase din Vinerea Mare și Sfintele Paști, vom fi prezenți în zona mai multor biserici din municipiul Cluj-Napoca, dintre care amintim: Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Piața Avram Iancu, Catedrala Greco-Catolică din Piața Cipariu, Biserica Piariștilor de pe strada Universității și bisericile ortodoxe de pe străzile Primăverii și Corneliu Coposu.
Totodată, luni, 21 aprilie, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca va sprijini măsurile de ordine publică organizate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor, cu ocazia celebrării Zilei Eliberării Oradiei.
Recomandăm participanților la diverse evenimente ca, în cazul în care sunt martori ai săvârșirii unor fapte antisociale, să solicite sprijinul forțelor de ordine din apropiere sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
În noaptea de Înviere, jandarmii Inspectoratului Județean Cluj vor fi prezenți în proximitatea lăcașelor de cult din județ, pentru ca toți credincioșii să se bucure în liniște de sfânta sărbătoare.
Aceștia vor acorda o atenție sporită și zonei montane, acționând în zonele de agrement și pe traseele turistice din aria posturilor de jandarmi Muntele Băișorii, Călățele-Fântânele și Gilău, pentru informarea și îndrumarea turiștilor, precum și pentru menținerea ordinii publice.
Pentru drumeții în siguranță și prevenirea accidentărilor, jandarmii montani le recomandă turiștilor să se informeze din timp asupra condițiilor meteo și stării traseelor, să respecte marcajele, să fie echipați corespunzător și să își aleagă traseul în funcție de pregătirea fizică, tehnică și psihică. În cazul apariției animalelor sălbatice, apelați numărul 112, fără a vă apropia de acestea pentru a le hrăni sau fotografia.
Vă dorim sărbători binecuvântate, în deplină siguranță!
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.























