În acest week-end anunțam că pârtia de la Feleacu este în amenajare. Iată că recent ea s-a deschis, la fel și cea de la Băișoara.
Pârtia Teleschi Feleacu s-a redeschis, duminică, 26 ianuarie, pentru iubitorii de schi și snowboard.
Programul pârtiei este cel normal, iar prețurile au rămas aceleași, de 4 lei pe urcare și 60 de lei 20 de urcări. Centrul de închirieri este deschis, oferind iubitorilor sporturilor de iarnă echipament complet de schi și snowboard la prețul de 30 de lei/zi. La Pensiunea Teleschi clujenii pot servi masa sau orice băutură specifică de sezon”, au precizat administratorii pârtiei.
Pârtia mare din Băişoara a fost deschisă tot duminică dimineaţa la ora 10.00. Stratul de zăpadă este de 30 centimetri şi se schiază în condiţii optime. Lungimea pârtiei este de 1.200 metri.
Pe pârtia Băişoara Specială, zăpada este de 20 centimetri, dar este închisă din motive tehnice. De asemenea, Buscat 1, Buscat 2 şi Buscat 3 sunt închise, stratul de zăpadă fiind tot de 20 de centimetri.
























