ITM Cluj a efectuat controale la un număr de 26 de angajatori din judeţul Cluj și s-au aplicat sancțiuni contravenționale în cuantum total de 236.000 lei, în domeniul relațiilor de muncă si al securității să sănătății în muncă.
În perioada 18-21.03.2025 ITM Cluj a desfăşurat, în cadrul unei campanii organizate la nivel naţional, acţiuni de control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă de către angajatorii care desfășoară activități din domeniile: „construcții clădiri”, „lucrări de geniu civil” , „ lucrări speciale de construcții”.
Principalele obiective
Identificare și verificarea agenților economici, care activează în domeniile mai sus menționate;
Eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și aplicarea de sancțiuni contravenționale corespunzătoare;
Creșterea gradului de conștientizare a angajaților și angajatorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.
Motivarea campaniei
Domeniul construcțiilor constituie unul dintre sectoarele cu pondere importantă în economia națională. În baza analizei datelor statistice, privind indicele de frecvență care indică numărul de accidentați care revin la 1000 de lucrători, s-a constatat că acest sector de activitate are o pondere majoră în numărul total de accidentați în muncă.
Situația se datorează caracteristicilor muncii, în aceste domenii de activitate, respectiv:
- nivelul, în mare măsură, scăzut al pregătirii personalului;
caracterul sezonier al lucrătorilor;
modificarea continuă a mediului de muncă;
modificarea frecventă a locației;
existența zonelor cu risc ridicat și specific (căderi de obiecte, improvizații electrice, surpări de maluri, zone potențial explozive, temperaturi extreme ale mediului ambiant, lipsa protecției colective care generează riscul de cădere de la înălțime cu consecințe deosebit de grave pentru lucrători.)
Astfel, Inspecția Muncii a considerat că se impune intensificarea acțiunilor de verificare și monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă, precum și asupra modului în care angajatorii realizează măsurile de securitate și sănătate dispuse de către inspectorii de muncă, în șantierele temporare și mobile. S-a avut în vedere, în mod special, identificarea situațiilor de pericol grav și iminent sistarea activității/oprirea din funcțiune a echipamentului de muncă care generează astfel de situații și sancționarea contravențională a angajatorilor implicați.
În domeniul relațiilor de muncă, domeniile de activitate mai sus menționate sunt susceptibile de încălcarea reglementărilor legale privind:
- angajarea personalului;
- transmiterea, în termen legal, a contractelor individuale de muncă, în registrul general de evidență al salariaților;
- durata timpului de muncă și muncă suplimentară;
- întocmirea evidenței orelor de muncă prestate de către salariați;
- repausuri periodice(repausul săptămânal, sărbători legale);
- munca de noapte;
- stabilirea și acordarea drepturilor salariale.
De asemenea, s-a urmărit și modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acolo unde a fost cazul.
Rezultatele campaniei
Cu ocazia acestei campanii ITM Cluj a efectuat controale la un număr de 26 de angajatori din judeţul Cluj și s-au aplicat sancțiuni contravenționale în cuantum total de 236.000 lei, în domeniul relațiilor de muncă si al securității să sănătății în muncă.
Domeniul relațiilor de muncă
Un număr de trei societăți comerciale au fost amendate cu suma totală de 200.000 de lei pentru muncă nedeclarată. Astfel: la o societate comercială s-au găsit în activitate 6 persoane, fără a avea incheiate contracte individuale de muncă, iar alte două societăți au primit la muncă 4 persoane fără transmiterea elementelor contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii.
La un număr de două societăți comerciale au fost aplicate 2 amenzi în valoare totală de 13.000 de lei, pentru netransmiterea în termenul legal a elementelor contractului individual de muncă.
Domeniul securității și sănătății în muncă
In domeniul securității și sănătății în muncă au fost aplicate un număr de 6 amenzi la 6 societăți comerciale, în valoare totală de 23.000 de lei, pentru: lipsa echipamentelor individuale de protecție, lipsa echipamentelor de muncă pentru protecția lucrătorilor, lipsa planului de securitate și sănătate în muncă al șantierului, adaptat la evoluția lucrărilor.
Inspector Şef,
Daniel Păcurariu
Purtător de cuvânt,
Corina Gavriluţ
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.