Echipa pirotehnică de la ISU Cluj a desfășurat în această săptămână trei misiuni de distrugere a muniției rămase de pe urma celor două războaie mondiale.
Elemente de muniție pot fi găsite în orice moment și sunt extrem de periculoase. Tocmai de aceea, trebuie respectate următoarele reguli preventive:
– NU le atingeți!
– NU le introduceți în foc!
– NU le duceți la fier vechi!
– NU încercați să demontați focoasele sau alte elemente componente!
„Trebuie să anunțați autoritățile chiar și la suspiciunea că ați identificat elemente de muniție!” informează ISU Cluj.
Recent la Turda a fost descoperit un proiectil neexplodat cu ocazia săpăturilor efectuate la noul mall din spatele supermarketului Kaufland.
Au intervenit de urgență specialiștii pirotehnici de la ISU Cluj, care au asanat muniția neexplodată.
Specialiștii atrag atenția că în zona Turda au fost lupte grele la finalul celui de-al doilea război mondial și că există multe obuze neexplodate în pământ. În ultimii ani, pe fondul lucrărilor care implică săpături (reabilitare drumuri, înlocuire rețele de apă și canal etc), în zona Turzii au fost descoperite mai multe bombe.
Sursă foto/ Lorin Bătinaș.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
























