m install
nello construct

ISJ Cluj: Calităţile şi competenţele manageriale ale unei persoane nu sunt date de notele la examenele de specialitate!

floris

După circa două săptămâni de la data solicitării unei poziţii oficiale, privind numirea unei directoare la şcoala din Ploscoş, care a luat nota 3 la examenul de titularizare pe post, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Cluj ne-a transmis precizările solicitate, prin inspectorul şcolar general Valentin Cuibus.

"În urma demisiei din funcţia de director a Şcolii Gimnaziale Ploscoş a doamnei Oltean Mioara, în luna octombrie 2012, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj a numit prin detaşare, comnform legii, în funcţia de director pe doamna Pop Adriana.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj a analizat posibilitatea de a numi un cadru didactic titular pe acest post, dar în această unitate de învăţământ nu există decât un profesor pentru învăţământul primar titular, dar care nu poate fi degrevat de norma didactică.

Numirea este pe o perioadă determinată, până la organizarea concursului de către Ministerul Educaţiei Naţionale, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar 2012-2013.

Calităţile şi competenţele manageriale ale unei persoane nu sunt date de notele la examenele de specialitate, doamna director dovedind până în acest moment dorinţă de perfecţionare, de bună colaborare cu cadrele didactice, cu inspectoratul şcolar şi de implicare în bunul mers al şcolii", precizează inspectorul şcolar general, Valentin Cuibus.

Totuşi, Inspectoratul nu a precizat cum a evaluat "calităţile manageriale" ale persoanei numite sau care au fost criteriile concrete pe baza cărora s-a realitzat această numire, suspiciunile privind existenţa unor motive determinate de criterii subiective menţinându-se în continuare.

Citeşte şi Incredibil: A fost numită directoare, după ce a luat nota 3 la titularizare!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 54 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: