Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj şi Fundaţia Caritabilă „Sfântul Daniel” din municipiul Turda au primit vizita unei delegaţii elveţiene formată din 18 membri ai Fundaţiei „Hilfe für Kinder Und alte Menschen in Rümanien”, entitate care promovează spiritul de caritate şi întrajutorare între oameni.
În perioada 24 – 27 septembrie 2015, reprezentanţii Fundaţiei elveţiene „Hilfe für Kinder Und alte Menschen in Rümanien” au desfăşurat activităţi în judeţul Cluj, la invitaţia părţii române.
Evenimentele care au avut loc în aceste patru zile au punctat parteneriatul interinstituţional care se desfășoară prin prisma „Cooperării româno-elveţiene, un parteneriat de dezvoltare instituţională prin creşterea capacităţii operaţionale”.
Fundaţia elveţiană a sprijinit prin donaţii dezvoltarea infrastructurii, a dotării logistice şi tehnice a structurilor de poliţie din judeţul Cluj, prin intermediul partenerului nostru, „ Fundaţia Caritabilă Sfântul Daniel” din Turda.
Oaspeţii străini au vizitat sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi al Poliţiei Municipiului Turda, fiindu-le prezentate locaţiile care au fost dotate cu mobilierul şi tehnica donate în cursul anului 2015.
Delegaţia a participat la inaugurarea sediului reabilitat al Postului de Poliţie Comunal Ciucea şi a vizitat sediul Serviciului Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative, locaţii care au fost dotate cu mobilier şi tehnică donate de către fundaţie.
În cadrul acestei vizite, oaspeţilor le-au fost prezentate echipamentele din dotarea Serviciului pentru Acţiuni Speciale, precum şi demonstraţii de intervenţie specifice acestei structuri. De asemenea, a fost organizată o miniexpoziţie de uniforme de poliţie şi de documente vechi, aparatură criminalistică veche şi nouă.
În semn de apreciere pentru buna colaborare şi sprijinul acordat la modernizarea instituţiei noastre, oaspeţilor le-au fost acordate plachete şi diplome.
Agenda evenimentelor a marcat şi deschiderea unui Centru de zi pentru copii la Turda, care promovează dezvoltarea individuală a copilului şi susţinerea lui în identificarea talentului şi a creativităţii personale, a încrederii în sine şi a propriului potenţial, precum şi vizita la Casa de tip familial pentru copii „Lukas” şi Unităţile de tip familial din Turda care sunt susţinute prin acest parteneriat.
Oaspeţii elveţieni au apreciat activităţile desfăşurate pe parcursul vizitei şi au transmis că susţin continuarea şi dezvoltarea parteneriatului şi pe alte paliere.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.























