Zilele trecute a decedat cel mai vârstnic veteran de război din județul Cluj, Ioan Lascău din satul Luncani, comuna Luna.
Decesul a survenit cu puțin timp înainte ca acesta să împlinească venerabila vârstă de 109 ani. Lascău a fost condus pe ultimul drum de familie, cunoștințe, prieteni dar și reprezentanți ai administrației locale, printre cei care au participat la funeralii fiind și primarul comunei Luna, Aurel Giurgiu.
Veteranul de război a avut parte de onoruri militare așa cum se cuvine în astfel de situații.
În fiecare an militarii de la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii au fost prezenți la ziua de naștere a veteranului de război pentru a-l sărbătorii, alături de familie și de reprezentanți ai administrației locale care nu l-au uitat pe Lascău, veteranul de război din Luncani care a luptat pe Frontul de Est, trecând prin Tighina, Tiraspol și ajungând până în Odesa, fiind încadrat soldat la o companie de branduri. A cunoscut adevăratul sens al războiului, rezistând timp de 6 săptămâni în tranșeele de pe linia întâi.
Deportat la Odessa, a luptat cu eroism pentru acest neam şi nu va fi uitat pentru faptele sale de vitejie dar și pentru calitățile sale ca OM.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
Poză arhivă/ Lascău la împlinirea vârstei de 108 ani.