Subiectul privind furtul instalațiilor de iluminat festive, pe care mai multe siteuri și televiziuni din România l-au preluat de la TurdaNews (singurul site vizibil la nivel național), a fost abordat și de candidatul USR Câmpia Turzii la funcția de primar, Ioan Bakos.
Acesta concluzionează că ”oglindește lipsa de responsabilitate a administrației locale față de bunul public”.
”Primăria a pierdut lumina. Furtul luminilor festive din depozitul Primăriei oglindește lipsa de responsabilitate a administrației locale față de bunul public. Este o situație atât de penibilă încât a făcut valuri și în presa națională.
O astfel de întâmplare denotă nepăsarea completă a autorităților. Să ne gândim doar la faptul că dispariția instalațiilor de iluminat festiv a fost descoperită acum pentru că e nevoie de ele. Dar dacă nu veneau sărbătorile, poate că lipsa din gestiune n-ar fi fost remarcată nici acum.
Continuând pe această premiză, ne punem întrebarea: ce mai lipsește din inventarul Primăriei Câmpia Turzii? Ce s-a mai furat, mutat sau pierdut de-a lungul timpului, dar nu știm încă?
Iar lipsa de profesionalism a autorităților locale nu ne dă motive de încurajare. Decorațiunile erau păstrate într-o magazie care aparținea municipalității, situată în incinta unei unități de învățământ. Ori instituțiile de învățământ au camere de supraveghere, paznici, administratori și directori. Iar municipalitatea, la rândul ei, are administrator public, responsabil cu inventarul bunurilor mobile.
Și totuși, primarul orașului ne spune că furtul s-a petrecut de-a lungul a 8 luni, între martie și noiembrie. Oare nimeni din cei responsabili nu a mai trecut pe acolo timp de 8 luni? Nu mai era nimic altceva depozitat acolo? Sau pur și simplu acesta este nivelul de interes și grijă față de bunul public…
Pe lângă tristețea de a avea niște sărbători cu mai puțină lumină, sunt și foarte multe întrebări rămase fără răspuns. Dorin Lojigan a declarat că va apela la donații pentru a avea un oraș festiv de sărbători, fără a menționa nimic despre achizițiile în valoare de peste 100.000 de lei pe care le-a făcut la sfârșitul lunii octombrie a acestui an. Au fost și acestea furate? Mai există și alte pagube?
Dar este justificat pentru antreprenorii locali să facă donații unei primării care nu răspunde sub nicio formă de bunurile avute în grijă?
Nu putem accepta că orașul nostru este sat fără câini. Și că autoritățile nu dau seamă în fața cetățenilor, nici măcar atunci când e vizibilă vina. E necesar să știm cine exact avea în pază acele bunuri și cum va răspunde?
Dar poate chiar mai importantă este valoarea totală a pagubei și dacă decorațiunile de Crăciun sunt singurele care lipsesc. Să nu ne trezim și cu alte surprize, pe care aleșii noștri omit să ni le spună acum…
Acestea sunt doar câteva întrebări la care merităm un răspuns, mai ales că este vorba totuși de un bun public. Faptul că este administrat prost și cu nepăsare este vizibil, dar suntem siguri că va fi taxat de către cetățeni în anul care urmează.”, a spus Ioan Bakos.