Asociația T9, a transmis astăzi, prin intermediul site-ului propriu, o serie de patru de întrebări adresate primarului Turzii, Cristian Matei, cu privire la modul în care au fost cheltuiți banii în ultimele șase luni ale anului recent încheiat.
Întrebările se referă și la modul în care au fost cheltuiți banii din asfaltarea străzilor. De asemenea, T9 cere și transparență în privința activităților Primăriei Turda.
Cele patru întrebări adresate de T9, sunt următoarele:
1. Unde sunt afișate online cheltuielile pe care le-a făcut mun. Turda în ultimele 6 luni?
2. Dacă nu sunt încă afișate online, la ce dată vă veți îndeplini această promisiune?
3. Câte străzi au fost asfaltate în 2016, la ce preț și unde putem vedea dovada că aceste sume au fost achitate?
4. Care sunt străzile ce se vor asfalta în 2017?
Cei de la T9 fac referire la o declarație a primarului Cristian Matei, din campania electorală pentru alegerile locale:
În mod normal, astfel de solicitări se pot face în baza Legii 544/2001, privind accesul la informațiile de interes public, însă reprezsentanții T9 nu au precizat dacă au făcut un astfel de demers și dacă au făcut, unde s-au blocat cu el.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























