Viceprimarul municipiului Câmpia Turzii, Sabin Ghemeș, a abordat câteva subiecte de interes public, acum la început de an, într-un interviu acordat pentru TurdaNews.
Conform oficialului din Primăria Câmpia Turzii, circa 70% din bugetul localității va fi pentru dezvoltare, menționând că se continuă lucrările aflate în derulare, pe multiplele șantiere care sunt deschise în localitate, pe fonduri europene sau guvernamentale.
Viceprimarul din Câmpia Turzii a spus că toate autobuzele tip hibrid au ajuns la Câmpia Turzii, iar autobuzele sunt în procedură de înmatriculare, serviciu care este asigurat, conform contractului, de către firma care le-a furnizat. Detaliile privind prețul biletelor urmează să fie stabilite în Consiliul Local, ținându-se cont și de analiza care se va face pe principiul cost-beneficiu.
O veste bună este că pensionarii vor primi facilități pentru călătoriile cu transportul public local, conform legislației în vigoare.
De asemenea, Sabin Ghemeș a vorbit și despre sistemul de semaforizare din centrul localității, care este în probe, având în vedere că sistemul de alimentare este prin panouri solare (dar există și rezervă de alimentare), iar în acest caz trebuie verificat concret care este ciclul de încărcare/descărcare, pentru o funcționare optimă și sigură.
Vezi mai jos interviul integral, cu detaliile oferite: