Interviu cu actorul Ioan Alexandru Savu: „Teatrul e inspirat din ceea ce are omul în interior și după ce nu va mai avea nimic…”

96003150 3179112095433645 1697288457388294144 n

Alexandru Ioan Savu este un actor al Teatrului Națion Aureliu Manea din Turda. A urmat studiile la  „Facultatea de Litere și Arte” din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Ne place să mergem la teatru, să râdem sau să plângem la spectacole și îi admirăm pe acești oameni care ne fac să trecem prin o mulțime de sentimente în doar câteva ore, dar nu știm prin ce trebuie să treacă ei ca să ajungă la noi.

Am stat de vorbă cu Alexandru Ioan Savu și a avut bunătatea de a ne povesti puțin din viața lui de actor, dar și din viața lui personală. 

La ce vârstă ți-ai descoperit pasiunea pentru teatru? 

Pe la 5-6 ani mi-am descoperit pasiunea pentru artă. Știam că nu vreau să fac matematică, nu vreau să fiu medic, nu vreau să fiu pompier, nu vreau să fiu astronaut. Voiam să fiu ceva care să aibă legătură cu arta. Când eram mic am văzut puțin teatru și nu prea știam exact ce se întâmplă în lumea teatrală, dar mi-am dat seama pe la 6 ani că îmi plăcea foarte mult să mă joc, să inventez eu jocuri despre război, despre viață, despre dragoste, cream și personaje imaginare. Știu că aveam și multe jucării, multe lego-uri, îmi plăcea foarte mult să scriu, să creez lumi. Mi-a plăcut foarte mult literatura, istoria și am fost pasionat în principiu în zona asta de artă și atunci mă gândeam „Bă… Ce dracu să fac?”, dar știam sigur că nu vreau să merg pe real, iar asta o știam din liceu. La 18 ani m-am hotărât că vreau să merg pe regie de film, dar nu eram pregătit pentru asta, așa că am încercat ceva în zona asta, teatrul. 

Cum au fost pentru tine anii studenției? 

Groaznici (râde). A fost cea mai grea perioadă, dar și cea mai frumoasă și plină de culoare și de viață. A fost prima oară în viața mea când n-aveam nimic, abia aveam haine pe mine, nu puteam să mi le spăl de cele mai multe ori, adică nu aveam timp să mi le spăl. Nu aveam timp să mănânc, nu prea aveam ce să mănânc. Nu aveam bani, nu prea aveam de unde să fac rost de bani, nu prea aveam cum să muncesc. Și toate astea pentru că eu în jur de 12-13 ore stăteam la facultate și învățam sau repetam și uitam de toate chestiile astea. Am trecut prin multe în facultate, cred că prin cele mai importante lucruri și lecții. Sincer, ceea ce am învățat eu până în ziua de azi, am învățat pe vremea facultatății. 

Ai avut vreodată în perioada facultății îndoieli în privința carierei tale ca și actor? 

Da. Am avut. Am avut în primul semestrul din anul II de facultate. M-am hotărât din cauza unui grup prost organizat și neinteresat foarte mult de teatru în perioada aia. Un grup de 6 colege, 6 femei, iar în acest grup femeile aveau un singur scop, de a freca menta, de a pierde timpul. Nu prea erau interesate ele de a face cursuri, ci erau interesate de shopping. Și m-am lăsat de facultate, adică nu am mai mers în al doilea semestru pentru că voiam să fac altceva. Atunci eram foarte hotărât să citesc foarte mult și să dau la regie din nou. Am citit foarte multă filosofie, psihologie, multe chestii de ezoterism, religii, alte lucruri care țin de zona mistică. Mă interesa foarte mult interiorul uman, ce se întâmplă cu emoțiile, de ce avem emoțiile astea, de ce suntem pierduți, de ce tinerii sunt pierduți, îmi puneam foarte multe întrebări. Atunci am avut efectiv o perioadă de reflecție. Nu am făcut foarte multe. Am fost foarte pierdut. În toată învălmășeala asta, m-am afundat și mai tare și mi-am zis că nu e bine să nu ai un scop. Pentru mine asta a fost  întotdeauna ideea, de a fii util pentru societatea în care trăiesc, pentru oamenii care-s lângă mine și de a nu fi în zadar. Oricine poate să fie degeaba sau pot să nu facă nimic sau să nu ajute și asta nu mi se pare esențial. Iar eu chiar nu aveam un scop în momentul ăla. M-am dus la Faust ca și spectator, iar o parte din colegii mei jucau și când i-am văzut și mi-am văzut și profesorii care și ei jucau, m-a podidit plânsul și am realizat că așa de mult aș fi vrut să fiu acolo cu ei, iar în vară m-am hoărât să dau din nou la actorie și spre norocul meu, aveam o mega șefa de secretariat la Facultatea de Litere care mă plăcea foarte mult și a făcut o cerere, au venit toți profesorii pentru a-mi da restanțele și după două săptămâni, am intrat în anul III. 

Ce s-a întâmplat după facultate? 

Au venit oportunități mai interesante. Adică după ce mi-am dat și masterul, m-am hotărât să fac chestii mai independente, să fac niște bani și m-am hotărât să fac proiecte un pic mai mari, spectacole. Mi-am luat un coleg un pic mai mare decât mine, un actor de la Teatrul Național Radu Stanca și am zis „Hai să facem un spectacol!”. Noi am făcut tot spectacolul, lumini, regie, am tradus un text din engleză și l-am dus la gala HOP. Ne-am înscris, iar oamenii din juriu ne-au plăcut foarte mult și am ieșit de la Gala HOP cu un premiu, care pentru mine a fost cea mai mare surpriză a carierei mele, ever. Adică eu eram printre oameni care deja profesau în cariera asta, foarte mulți actori de la București care deja jucau de ceva timp, foarte mulți oameni care lucrau în cinematografie, televiziune, iar eu eram un nimeni și încă sunt un nimeni, doar că sunt un omuleț un pic mai format decât eram atunci. Asta gândeam și atunci că sunt un nimeni și că nu am venit aici să arăt, ci am venit ca să mă simt cât mai bine și să  vadă lumea că iubesc meseria asta,  iar oamenii prezenți acolo, printre care și Florin Piersic Junior și Pavel Bartoș,  ne-au și spus că se vede dragostea noastră pentru această meserie. După întâmplarea asta, mi-am făcut curaj să mă bag la un casting de-a lui Radu Afrim la un spectacol pe care trebuia el să-l monteze în 2014.  Avea 3 speactacole, „Tattoo” la secția germană, „Girafe” și „Bizoni” la secția română, iar la ultimele două am dat casting pentru unul din copii și am nimerit rolul secundar în „Girafe”, copilul autist care avea 4 monologuri imense și era un rol destul de greu pentru mine pe atunci, acum mi se pare ușor (râde), dar m-am descurcat. Am avut o colaborare foarte buna cu Radu Afrim și cu scenograful Dragoș Buhagiar și de asemenea cu toți actorii mari de la Sibiu. A fost o perioadă plină de fructificări, colaborări multe cu teatre independente și am continuat așa până prin 2015, dar la un moment dat nu mă mai puteam susține doar din proiectele astea, iar ai mei nu mă mai puteau ajuta și nici nu mai voiam să le cer ajutorul, adică aveam deja 24 de ani și am zis că trebuie să ma angajez undeva și am ajuns să fiu barman și chiar făceam bani din treaba asta chiar dacă nu mă pasiona deloc. Cam asta s-a întâmplat după facultate.

Care este mentorul/ profesorul care te-a îndrumat spre această meserie? 

Nu vreau să jignesc pe nimeni sau să aduc lipsă de respect spunând că nu prea m-au ajutat oamenii în facultate că unii chiar m-au ajutat, însă după ce am plecat în al doilea semestru din anul II, ceva s-a schimbat, nimeni nu mai voia să ma ajute. Am avut în schimb un tip de profesor care nu mi-a fost chiar profesor. A fost regizor la un spectacol la care am jucat și îl cheamă Șerban Puiu. Îl ascultam foarte mult pe omul ăsta, spunea niște chestii foarte interesante despre viață și despre lume în general și despre cum funcționează teatrul. Eu de la el am aflat foarte multe lucruri printre care și cu ce se mănâncă lumea asta a teatrului. Mi-a deschis capul și mi-a deschis orizonturile. În anul III am fost o epavă completă pentru că profesoara mea nu mă voia înapoi și am avut o perioada grea. Acest om m-a ajutat să caut în alte sfere, în primul rând m-a învățat să nu mai citesc numai teatru, în al doilea rând  să nu-mi placă numai teatrul ca artă și în al treilea rând, să nu fiu un obsedat de teatru, adică să mai am și alte preocupări, să mai văd și alte orizonturi, viață, femei, cum să te descurci, relații, relația cu teatrul, relația cu actorii, mâncătoria și murdăria teatrului.

Cum ai ajuns la Teatrul Național Aureliu Manea din Turda? 

În 2016 am intrat în compania de teatrul independent de la Sibiu „Become”, iar omul care a înființat compania și care era manager-ul companiei, Cătălin Grigoraș, a primit o șansă de a da casting pentru manageriat-ul teatrului din Turda. A primit postul în ianuarie 2017 și ne-a zis „Pregătiți-vă să veniți să dați și voi casting la Turda.”. Mie nu mi-a venit să cred. Adică pentru mine era un șoc pentru că urma să mă întorc acasă după atâta timp. Îmi era frică să rămân acasă. Pentru mine Sibiul era o scăpare, era un oraș boem, poetic, în care puteai să trăiești ca artist în orice fel de stadiu și să mă întorc acasă unde nu știam ce se întâmplă, ce nivel de cultură e în Turda, dar am văzut foarte mulți tineri care aveau mentalități de secol 21, care și-au schimbat percepțiile, care fac un club de pictură sau un club de literatură. La nivel de tineret am rămas plăcut surprins, erau multe activități și de cultură și de voluntariat, activități ce nu aveau loc pe vremea mea, adică pe vremea mea nu se întâmpla nimic. Am venit, am dat casting în martie, l-am luat și de atunci sunt tot aici și voi rămâne aici cât timp am proiecte. Dacă nivelul calitativ va scădea, voi căuta în altă parte. 

Care îți este cel mai drag personaj dintre toate cele pe care le-ai jucat? 

Îmi plac toate spectacolele în care joc, le iubesc din tot sufletul. Le joc din tot dragul și când sunt pe scenă simt că acolo îmi e locul, mă gândesc „Vai, ce bine că sunt aici!”. Asta trebuie să fie gândirea, e ca acasă, ba chiar e mai bine decât acasă, că na, acasă te mai ceartă nevasta, mai ai probleme cu copiii (râde), dar pe scenă e bine, e călduț și poți să te exprimi. Am un personaj foarte drag mie și anume Infirmul din „În căutarea sensului pierdut”. E personajul meu preferat pentru că a fost primul meu rol la teatrul din Turda și pentru că e un rol absolut îngrozitor de greu care m-a solicitat foarte mult fizic și nu eram cel mai antrenat atunci și am reușit să trec peste niște blocaje cu mine în realizarea personajului, iar regizoarea Muriel Manea a avut încredere în mine că îl pot duce până la capăt.

Dacă au existat oameni care au încercat să te descurajeze, cum ai prins puterea de a continua? 

Ca să fie foarte clar, societatea românească este bazată pe oameni care te descurajează. Nici un om nu o să încerce să te încurajeze. Acest sistem nu este bazat pe a te face să crești, ci este bazat pe a te face să-ți speli creierul și să asculți cu sfințenie de seful tău. Acesta este singurul aport pe care societatea românească îl va avea, șef-slujitor, nici măcar nu am zis angajat sau angajator, ci șef și slujitor. Cu toate astea, nu trebuie să te descurajezi niciodată. Trebuie întotdeauna să te gândești la scopul tău. Stabilește-ți scopul și urmărește-ți foarte clar pașii pe care îi parcurgi pentru atingerea acestui scop. Nu e deloc ușor să ajungi unde îți propui, întotdeauna vor apărea și obstacole, întrebări, îndoieli, dar indiferent de lucrurile astea, e să nu-ți uiți niciodată scopul. Eu asta am făcut. 

De ce crezi tu că se mai pun în scenă și azi piese de teatru ce au fost scrise acum 100 de ani? 

Păi e normal că se mai joacă și azi piese ce au fost scrise acum mulți, mulți ani pentru că încă sunt relevante. Acestea demonstrează cât de mult nu s-a schimbat societatea în care trăim. Cred că mesajul lor este la fel de relevant și astăzi, iar arhietipurile de personaje sunt perfecte pentru arhietipurile societății în care trăim. Pe țăran întotdeauna o să-l vezi Cetățeanul Turmentat, pe politician întotdeauna o să-l ai în orice fel de piesă, pe țață o să o ai în toate piesele. Tipologiile astea le vei întâlni atât în piese, cât și în viața reală. 

De ce crezi că lumea are nevoie de teatru? 

Pentru că dacă ești viu, dacă trăiești, dacă îți place să trăiești, ai nevoie de teatru. Tot ce înseamnă teatru este viață. Nu seamănă cu viața, dar e viață. Acolo se încarcă toate tipurile de trăiri, de emoții și alte tipuri de experiențe pe care ți le poate oferi viața într-un singur spectacol. În 3 ore de spectacol simți ca și cum ai fi trăit 2 vieți și nu știi cum dracu, de la început până la sfârșit, ai văzut o viață derulându-se în fața ochilor tăi. Așa că dacă îți place să trăiești, dacă îți place viața, nu are cum să nu-ți placă teatrul, de-asta e teatrul necesar. Din punctul meu de vedere, odata ce teatrul va dispărea, nimeni nu-și va mai ridica privirea de la telefon. Nu va mai fi viață. Teatrul e inspirat din ceea ce are omul în interior și după ce nu va mai avea nimic, nu va mai fi nici teatru. 

Ce înseamnă viața unui actor? 

Mizerie. Pasiune. Multă muncă. Desprea asta e vorba. Mi se pare că seamănă cu meseria de gropar pentru că trebuie să ai un echipament potrivit să nu te murdărești, niște cizme bune, o lopată bună să nu ți se rupă și lucrezi cu mult pământ, cu multă mizerie și cu mulți morți. Ca și în teatru, la o înmormântare se adună toată lumea, când pleacă un suflet, se adună toată comunitatea, iar asta face acest lucru să fie sacru. E un întreg spectacol acolo, de fapt chiar așa a și luat teatrul naștere, prin acest ritual al înmormântării. Este un film,…,  care se bazează pe un principiu, dacă un singur om își aduce aminte te tine după ce mori, tu încă exiști, iar pe asta se bazează și teatrul, dacă un singur om te ține minte, tu chiar contezi.

Cine este omul din spatele actorului Alexandru Ioan Savu? 

Este un om care își caută echilibrul. Este un om care își dorește pace și liniște. Este un om care are multă viață și care își dorește să trăiască cât mai multe lucruri. Până acum, tot ce și-a dorit Alexandru Ioan Savu a fost să fie actor pentru că doar asta vedeam, dar acum își dorește și o familie. 

Ce înseamnă teatrul pentru tine? 

Viață. Asta cred că înseamnă. Pentru mine înseamnă viață pentru că eu izbucnesc de energie și trăire. Dacă eu nu aș mai face teatru, e ca și cum aș fi mort. Nu pot să exist fără să fac teatru. Nu încerc să-l fac încontinuu, ci doar cât îmi trebuie mie să fiu viu. Am nevoie de asta pentru că pentru mine e psihoterapie. Dacă nu mă duc la psihoterapeutul meu, adică la teatru, eu nu o să fiu bine. Întotdeauna o să am nevoie de el și sper ca și el să aibă nevoie de mine până la sfârșitul zilelor mele.  

Subscribe
Notify of
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole:

firma de top