Administrația locală turdeană continuă acțiunile săptămânale de întreținere a spațiilor verzi.
La început de săptămâna s-a acționat pe strada Ștefan cel Mare, Calea Victoriei, strada Gheorghe Barițiu dar și în parcul din proximitatea școlii Avram Iancu.
„Acțiunile de cosire a vegetației continuă și în zilele următoare pentru ca municipiul nostru să fie îngrijit și curat. Vă mulțumim pentru înțelegere!” este mesajul municipalității.
Totuși în multe situații echipele de la Domeniul Public sunt depășite de amploarea vegetației care a crescut excesiv în unele zone. Turdenii reclamă în continuare faptul că sunt bălării în jurul blocurilor, parcuri, locuri de joacă etc. Poate în perioadele de creștere abundentă a vegetație ar fi necesară o suplimentare de personal, astfel ca echipele de la Domeniul Public să ajungă peste tot acolo unde este necesar.



















