Iubitorii teatrului au ocazia să vizioneze în această seară, de la ora 19.00, piesa ”Întâlniri pe muchie de cuțit”, adaptare după textul cu același nume scris de dramaturgul Cornel Teulea, în regia artistică a lui Muriel Manea.
- Citește cum a fost la piesa de aseară: EXCLUSIV – Astă seară, teatru! „Mofturi”, de I.L.Caragiale, la Fabrica de Teatru Turda!
”Operele lui Cioran și Camus m-au fascinat încă din liceu. Camus se găsea în librării și în biblioteci. Cioran nu. Era interzis în România, l-am citit în secret, cu riscuri. Când m-am decis să construiesc personajele Cioran și Camus am avut în vedere în mod esențial atitudinea celor doi în fața vieții și a morții. Atât Camus cât și Cioran invoca fatalitatea drept forță supraordonată existenței umane. Pentru Camus fatalitatea este echivalentă cu lipsa de sens a vieții, iar pentru Cioran ea, fatalitatea, face ca viața să fie o lipsă de ieșire plină de măreție, de nefolosință și de prăbușire. Omul camusian, asemenea lui Sisif, are capacitatea de-a găsi sens vieții, prin asumarea absurdului și revolta împotriva zeilor. Omul cioranian , spre deosebire de cel camusian, este resemnat. Pentru el – ca român, mai ales – enunțul total și definitoriu este n-a fost să fie! În veci, pururi. În piesa mea pentru cei doi, cu toată diferența lor de viziune asupra destinului , acesta ( destinul) devine ceea ce era pentru tragedia antică greacă. În piesă, personajul Doamna. Moartea se recomandă ca Doamna de Villeblevin sau/și, după situație, Doamna Broca.
În piesa mea cele două personaje se întâlnesc de patru ori, de fiecare dată, pe muchie de cuțit cum am spus în titlu. Dintre cele patru întâlniri doar una a fost reală, cea din actul III. Întâlnirile din actele I, II, și IV sunt întâlniri fictive. Personajele mele principale sunt intelectuale, deci, s-ar putea crede la prima vedere că au nevoie, pe cale de consecință, de un spectator intelectual. Dragă Spectatorule te asigur că afirmația este falsă în bună măsură! În primul rând nu este întru totul adevărată pentru că în fața morții ideile dispar. S-a spus că teatrul meu este un teatru de idei, și este! dar asta nu trebuie să inhibe sau să sperie pe nimeni. Te asigur, dragă Spectatorule, că în piesa mea, deși personajele vorbesc în funcție de statutul lor social, funcționează limbajul acțiunii accesibil oricui.”, spune autorul Cornel Teulea.
Din distribuție fac parte: Vali V. Popescu, George Sfetcu, Florina Filip Florian, Anca Markos, Raluca Radu Gheorghiu.
Prețul unui bilet este de 20 de lei, iar la preț redus este 15 lei (pensionari, elevi, studenți). Biletele se pot cumpăra online de AICI sau de la casa de bilete de la Fabrica de Teatru din Piața Romană (fosta fabrică de bere).
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


32 de restaurante, două preparate la 50 de lei. Săptămâna Gastronomică revine la Sibiu









