Timp de două zile inspectoratele teritoriale de muncă au desfăşurat Campanie Naţională privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată, precum şi verificarea modului în care se respectă prevederile legale de securitate şi sănătate în muncă pentru lucrătorii din cadrul unităţilor care au ca obiect de activitate fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase.
ITM Cluj a desfăşurat cu ocazia acestei Campanii Naţionale controale la un număr de 28 angajatori de pe raza judeţului Cluj. Numărul deficienţelor constatate la aceşti angajatori a fost de 95, sancţiunile contravenţionale 60, iar amenzile aplicate au fost în valoare totală de 46.500 lei.
Printre angajatorii controlaţi şi amendaţi, a fost şi unul din Câmpia Turzii.
Faptul că deficienţele constatate de inspectorii de muncă ai ITM Cluj, cu ocazia controalelor desfăşurate în cadrul acestei campanii, nu a condus la aplicarea unui numar mai mare de amenzi se datorează, într-o mare măsură , şi campaniilor desfăşurate de ITM Cluj anii precedenţi, mare parte a deficienţele găsite la controalele anterioare fiind remediate cu ocazia actualelor controale, spune Emilian Roşca inspector şef în cadrul ITM Cluj.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.