Proiectul ”Voluntariat, verde, Viață”, derulat de Centrul Rațiu pentru Democrație între 1 septembrie 2014 – 30 septembrie 2015 a ajuns la final, bilanțul fiind unul pozitiv, în opinia celor angrenați în proiect.
În cele 13 luni de activitate, s-au derulat 16 ateliere de dezvoltare personală și ateliere de lucru pentru voluntarii din Turda, în care aceștia și-au dezvoltat competențe și abilități legate de munca în echipă, comunicare, îndemânare, creativitate, exersând comportamentul ”verde”, bazat pe conceptul de dezvoltare durabilă și protecție a mediului înconjurător.
Un alt element al acestui proiect l-a constituit aflarea nevoilor de timp liber ale turdenilor. În acest sens, au fost organizate mai multe activități de cercetare socială care au arătat că este nevoie în Turda de un ONG care să promoveze activitățile sportive pentru tineret, de socializare pentru seniori, de ieșire în natură. De aceste activități se va ocupa, în viitor, Asociația Centrul Comunitar ”Fabrica de Timp Liber”, un ONG al cărui dosar de înființare a fost aprobat de către Judecătorie.
Pe de altă parte, au fost imp-ulsionate grupuri de cetățeni să se organizeze pentru a pune în practică inițiative verzi. Câteva idei: fileurile de volei, hamacele și masa de tenis în spațiile verzi și în parc, încercări de înverzire a zidurilor garajelor cu plante agățătoare, plantarea unei livezi, caiacul pe Arieș etc.
În cadrul acestui proiect a fost exersată, în condiții foarte bune, colaborarea dintre CRD și partenerii din proiect – Primăria Turda și Asociația Obștească ”Gaudeamus” din republica Moldova. Primăria a sprijinit cererile legate de derularea proiectului, iar Asociația ”Gaudeamus” a trimis la Turda un grup de 5 voluntari care, împreună cu voluntarii CRD au pus în scenă trei spectacole de teatru-imporvizație pe teme de ecologie și civism.
Și nu în ultimul rând, prin acest proiect au fost lăsate și urme materiale. Împreună cu voluntarii și cu mai mulți sponsori s-au făcut amenajări la fosta fabrică de bere din Turda, sediul viitoarei asociații, atât în interior – grupuri sanitare, birouri, instalație de încălzire, cât și în curte – un parc de circa 3000 mp și un teren de volei pe nisip. Parcul ar urma să fie finalizat în 2016.
Despre ceea ce a însemnat acest proiect, la finalul său, au vorbit Florin Stan – manager de proiect și Elena Nicolae – PR în cadrul acestui proiect. TurdaNews vă prezintă înregistrarea integrală a conferinței de presă:
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.




















