Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, informează contribuabilii în ceea ce priveşte depunerea Formularului DECLARAŢIA UNICĂ privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice.
Formularul DECLARAŢIA UNICĂ privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice,se completează şi se depune până la data de 16 iulie 2018 , inclusiv,de către persoanele fizice care au obligația:
– declarării veniturilor realizate din România sau/şi din străinătate în anul 2017;
– declarării impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din România în anul 2018;
– declarării venitului estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuții sociale şi, după caz, a declarării contribuţiilor sociale datorate în anul fiscal 2018.
– Declaraţia se depune în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului, în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal şi a celor care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală şi care nu au avut, până la acea dată, obligaţia depunerii declarației unice.
Modul de depunere a declaraţiei unice:
Declarația se depune, împreună cu anexele completate, dacă este cazul, astfel:
– în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire.
– prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:
– prin intermediul serviciului „Spațiul privat virtual” (SPV), disponibil pe site-ul www.anaf.ro;
– pe site-ul www.e-guvernare.ro, cu certificat digital calificat.
Avantajele utilizării Spaţiului Privat Virtual:
Spaţiul Privat Virtual este un serviciu gratuit oferit de Ministerul Finanţelor Publice,prin intermediul căruia se efectuează comunicarea electronică a informaţiilor şi înscrisurilor în legatură cu situaţia financiară şi fiscală proprie.
Prin utilizarea Spaţiului Privat Virtual se evită deplasarea la sediile unităţilor fiscale sau la oficiile poștale, iar avantajele constau in:
– accesul facil;
– este disponibil 24h/24 h,7 zile/7 zile;
– posibilitatea de a depune declaraţii prin completarea formularelor online;
– posibilitatea de a solicita diferite documente (situaţia obligaţiilor de plată, Nota obligaţiilor de plată,situaţia contribuţiilor de asigurări sociale declarate de către angajatori,certificatul de atestare fiscală, adeverinţa de venit);
– posibilitatea de a primi decizii de impunere şi alte acte administrativ fiscale;
– posibilitatea de a transmite solicitări de asistenţă în domeniul fiscal prin intermediul formularului de contact inclus în Spaţiul Privat Virtual ,etc.
Instrucţiunile privind inregistrarea în Spaţiul Privat Virtual sunt prezentate pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala,www.anaf.ro,în secţiunea “Spaţiul Privat Virtual”,rubrica “înregistrare utilizatori persoane fizice şi juridice”.
– BONIFICAŢII:
– 5% din obligaţiile fiscale estimate dacă acestea sunt achitate integral până la 15 decembrie 2018 inclusiv;
– 5% din obligaţiile fiscale anuale pentru 2018 dacă acestea sunt achitate integralpână la 15 martie 2019 inclusiv şi daca Declaraţia unică se depune online până la 16 iulie 2018, inclusiv.
În cazul în care condiţiile prevăzute mai sus sunt îndeplinite cumulativse aplică ambele bonificaţii.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.