Salina Turda a fost principalul punct de atracție din zonă și în perioada sărbătorilor de iarnă. Un număr impresionant de turiști au trecut pragul obiectivului menționat în perioada Crăciunului dar și de Anul Nou.
Potrivit lui Tudor Bodea – șef serviciu turism în cadrul Salinei Turda, în perioada 24.12.2018 – 02.01.2019 un număr de 11.781 de persoane au vizitat salina, cu o creștere constantă a numărului de turiști în perioada vizată de la 451 în 24 decembrie la peste 2.000 de turiști în 2019.
De menționat că în zilele de 25 decembrie și 1 ianuarie Salina Turda a fost închisă vizitatorilor.
În același context reamintim că în preajma Crăciunului, s-a permis din nou accesul turiștilor pe la intrarea veche a Salinei Turda situată pe strada Salinelor.
Dacă ar fi să facem referire la cifrele anului trecut, în plin sezon obiectivul turistic de la Turda a fost vizitat în lunile Iunie, Iulie și August 2018 de nu mai puțin de 326.813 turiști, luna august fiind cea preferată de către vizitatori cu 149.516 de intrări.
În 2017 spre exemplu, numărul total de vizitatori care au intrat în Salina Turda a fost de peste 610.000 de persoane, număr care a situat punctul de atracție turistică pe primul loc în topul celor mai vizitate obiective din România.