Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au finalizat în urmă cu puține momente o intervenție pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Moldovenești.
O magazie de lemne a fost afectată de flăcări. Totul ar fi pornit de la un scurtcircuit electric.
Mai exact, flăcările au afectat o magazie de lemne de aproximativ 15 metri pătrați. De asemenea, exista un mare risc ca incendiul să se extindă la o șură aflată în imediata apropiere.
„În urma intervenției forțelor noastre, șura a fost protejată în totalitate, iar pe parcursul intervenției nu au fost persoane care să solicite îngrijiri medicale. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit.
La misiune au luat parte două autospeciale cu apă și spumă, alături de SVSU Moldovenești” transmite ISU Cluj.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.