În urmă cu puțin timp pompierii turdeni au fost alertați pentru stingerea unui incendiu izbucnit la depozitul logistic de la DEDEMAN.
Din primele informații focul a izbucnit la acoperișul depozitului logistic de la Dedeman situat pe strada 22 Decembrie din Turda. Se intervine cu tre autospeciale de stins incendiile și o ambulanță SMURD.
Potrivit surselor TurdaNews focul a fost stins deja de pompierii turdeni, nu este un incendiu de mare amploare și nu au fost înregistrate victime.
Cauza este în curs de stabilire.
UPDATE:
”Trei autospeciale pentru stins incendii și o auto-platformă pentru intervenții și salvări de la înălțimi au fost dislocate la un Centru Logistic situat pe strada 22 Decembrie 1989 din municipiul Turda.
Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 09.00, iar la fața locului au găsit o secțiune a tubulaturii sistemului de ventilare-încălzire și o secțiune a acoperișului halei centrului logistic afectate de flăcări.
Intervenția promptă personalului de pe locul de muncă cu mijloace de primă intervenție a reușit să țină sub control flăcările, până la sosirea echipajelor de intervenție, fiind evitată propagarea acestora.
Nu au fost persoane care să solicite consultul medical, iar pagubele înregistrate au fost minime, fiind distruse tubulatura de ventilație pe cca 10 m și cca 2mp din acoperișul halei”, a precizat ISU Cluj.
Cauza incendiului ar fi o supraîncălzire apărută la sistemul de ventilație.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.