În numai câteva zile, doi bărbați s-au spânzurat la Penitenciarul Gherla. Autoritățile par depășite de situație.
Miercuri dimineață, un apel la 112 a anunțat faptul că un deținut de la Penitenciarul Gherla a fost găsit spânzurat.
La fața locului a intervenit o ambulanță, dar nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului de aproximativ 30 de ani. Conform surselor Dej24.ro, acesta ar fi folosit un cordon pentru a-și curma viața.
A fost apelat numărul de urgență 112, iar între timp medicul de serviciu i-a aplicat procedee de resuscitare, însă fără succes. La sosirea personalului medical de pe ambulanță, manevrele de resuscitare au fost continuate, dar în jurul orei 7 a fost declarat decesul persoanei în cauză.
Deținutul era condamnat la 4 ani și 6 luni pentru tâlhărie.
Reamintim că duminică, un deținut, în vârstă de 48 de ani, a încercat să se spânzure în Penitenciarul Gherla, fiind transportat imediat la UPU Cluj-Napoca în stare gravă.
Cu toate eforturile medicilor de-ai salva viața, acesta a decedat la spital în cursul zilei de marți.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.