Încă un caz șocant a avut loc în județul Cluj. Un bărbat, în vârstă de 30 de ani, și-a bătut copilul și l-a ținut afară pe durata nopții. Polițiștii vin și cu precizări despre violența în familie.
Evenimentul a avut loc în cursul serii de 19 August, în jurul orei 23.00, când un copil din Dej a fost bătut și dat afară din casă de propriul tată. Băbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind arestat preventiv ulterior pentru 30 de zile pentru comiterea infracțiunii de violență în familie.
„În urma probatoriului administrat, polițiștii au emis o ordonanță de reținere a acestuia pentru 24 de ore, la expirarea perioadei bărbatul fiind prezentat instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. În cauză sunt continuate cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, sub aspectul infracțiunii de violență în familie”, a transmis IPJ Cluj.
Polițiștii trag un semnal de alarmă în legătură cu violența în familie
„Există situații în care copiii nu sunt loviți de agresor, însă simplul fapt că asistă la astfel de cazuri și sunt martorii violențelor în familie le poate afecta dezvoltarea fizică si psihică. Traumele, de cele mai multe ori pot fi ireversibile.
Copiii care cresc în medii violente sunt predispuși la dezvoltarea unor comportamente agresive, înspre a consuma alcool, droguri și chiar intra în anturaje care săvârșesc infracţiuni sau fapte antisociale.
Este esențial ca ei să primească sprijin pentru a face față experiențelor legate de violență și să înțeleagă că nu este normală conviețuirea în frică și abuzuri! Sesizați prin SNUAU 112 dacă cunoașteți o astfel de situație! Victimele trebuie să primească ajutor”.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


























Și sora mea a pățit același lucru cu copilul ei și la tatăl copilului nu ia făcut nimeni nimic!! Se judeca d vreun an dacă nu cumva 2 pentru o chestie ca asta și încă nimic!!! Bravo lor felicitări politiei ca nu fac nimic în privința asta!!!!