Inaugurarea lucrărilor la capela de la cvimitirul de la ”110”, din Câmpia Turzii, a fost efectuată în prezența IPS Andrei, mitropolitul Clujului, al unui sobor de preoți și al reprezentanților administrației locale, care au estimat că investiția totală se ridică la circa 800.000 de lei.
Cei prezenți au remarcat faptul că era nevoie de o capelă, în acea zonă, tocmai pentru ca slujbele religioase de înmormântare să se poate desfășura în condiții decente.
”Prin amplasarea capelei în incinta cimitirului de pe strada Republicii FN (cimitirul de la 110), se realizează un transfer rapid și ușor a persoanelor decedate din sala de procesiune la mormânt.
Investiția propusă face parte din obiectivele strategiei de dezvoltare a municipiului Câmpia Turzii, costurile capelei fiind suportate de la bugetul local.”, au subliniat reprezentanții municipalității, într-un comunicat oficial.
La Câmpia Turzii mai există o capelă funcțională, cea situată pe strada Gheorghe Barițiu – biserica de lângă blocul ANL din cartierul Muncitoresc.
Vezi mai jos un scurt videoreportaj de la acest eveniment: