În loc de calculatoare, elevii primesc… o lecţie electorală!

Programul naţional iniţiat în ultimele luni ale guvernării PNL, prin intermediul căruia fiecare elev din primii ani de liceu ar fi primit un calculator gratis (la valoarea de 400 de euro, inclusiv perifericele), bate pasul pe loc. Mai precis, distribuirea calculatoarelor a încetat. Norocoşii din tot judeţul sunt la… Câmpia Turzii!

Singurii norocoşi din tot judeţul sunt 34 de elevi de la Colegiul tehnic „Victor Ungureanu” din Câmpia Turzii. Aceştia au primit calculatoarele în luna noiembrie 2008. Teoretic, programul prevedea ca fiecare elev din clasa a IX-a şi a X-a să primească un calculator, pe baza unui proces verbal, iar la finalul studiilor să-l predea. De acest program urmau să beneficieze circa 12.000 de elevi din judeţ, precizează oficialii Inspectoratului Şcolar. Conform planificării iniţiale, în judeţ trebuiau să sosească mai multe tranşe de calculatoare, în decembrie şi în ianuarie, dar acestea nu au mai sosit.

Comentarii

ULTIMELE articole: