Încă de când am devenit jurnalist, m-am întrebat… Oare cât mai trebuie să suportăm prostia altora? Cât mai trebuie să ne explicăm acțiunile pas cu pas pentru a pricepe prostimea? Și până la urmă, de ce trebuie să ne explicăm, când deja articolul îți răspunde la toate întrebările?
Nu înțeleg și nu o să înțeleg niciodată, poate pentru că nici nu vreau, cum oamenii au tendința de a se da experți în orice, indiferent de ce domeniu vorbim. Chiar vrem să părem atât de deștepți? Și spun „părem” pentru că în realitate, nu suntem.
Nu e nici o rușine să admiți că nu ai anumite cunoștințe. Rușinos este, după părerea mea, să strigi în gura mare că știi tot despre orice, când de fapt, cunoștințele tale sunt poate sub nivelul mării.
E mare grădina, dar sunt și mulți care sar gardul
Încă de când eram mică mi s-a atras atenția că lumea asta e plină de oameni răi și proști, dar oarecum nu am vrut niciodată să cred asta, considerând că fiecare are un gram de bunătate și inteligență, însă cu fiecare zi ce trece, încep să nu mai fiu atât de sigură de convingerile mele.
Mai ales de când am ajuns să lucrez în presă, dau nas în nas zilnic cu oameni care, după părerea mea, sunt aici doar ca să țină umbră pământului. Oameni care știu ei cum funcționează orice chestie și care ne văd pe noi, jurnaliștii niște oameni malefici, fără suflet și care vor doar să-i manipuleze negativ (da, există și manipulare pozitivă).
Să nu mai vorbim despre cei care cred că noi suntem cumpărați de toate primăriile și de toate autoritățile posibile, bla-bla… Dar, știi ce? O să vorbim și despre asta.
„Jurnaliștii nu au suflet”
De fiecare dată când postăm un subiect mai delicat, ni se aruncă în față faptul că nu avem suflet și că scriem articole doar pentru audiență, însă cred că oamenii nu fac diferența între „malefic” și „obiectiv”.
Atenție, lecție de jurnalism! Există o mare diferență între genurile jurnalismului, mai ales la felul în care trebuie să se exprime jurnalistul. Dacă vorbim despre știri, anchete, investigații și dezvăluiri, jurnalistul este obligat să fie obiectiv și să prezinte situația exact așa cum este ea, fără a încerca să distorsioneze informația în favoarea uneia dintre părțile implicate. Dacă vorbim despre interviu, reportaj, feature sau opinie, deja aici se schimbă treaba, deoarece deja vorbim despre articole ce trebuie să transmită o anumită emoție cititorului. Așadar, avem voie să fim subiectivi cât dorim, pentru că, dragii mei, subiectivitatea este ceea ce oferă sentimente celui care citește/ascultă/vizionează materialul.
(Pentru a înțelege toată lumea: citește = presă scrisă, ascultă = radio, vizionează = TV)
Acum, să luam un caz concret, pentru a înțelege la ce mă refer. Zilele trecute am realizat un material cu minora implicată în cazul lui Ovidiu Rusu, în care am prezentat situația în care se află ea acum, după ce a depus plângere împotriva șefului Poliției Câmpia Turzii, Doru Costin Vulpescu.
Citește tot aici: Minora implicată în cazul lui Ovidiu Rusu, vorbește despre situația în care se află acum: Pe mama nici în … nu o doare de mine! (VIDEO)
Deși intenția mea nu a fost deloc de a face vizualizări pe cârca unei minore de 16 ani, aflată în momente grele, bineînțeles că s-a trezit un Gigel să comenteze și să demonstreze cum și-a dat el de fapt seama care erau intențiile mele în realizarea acestui material.

Cât de bolnav să fii?
Deci, „presa face senzație… trebuie să atragă atenția dar țara arde”. Ok, Gigele, dar dacă presa nu ar atrage atenția că țara arde, după nu vii tot tu să ne înjuri că de ce nu am atras atenția?
„Uni oameni suferă , alți se bucură”. Lăsând la o parte gramatica excelentă a lui Gigel, mă întreb cam cât de bolnav trebuie să fii să te gândești că mă bucur de necazul unui om, CÂND EU AM SCRIS UN ARTICOL DE OPINIE PRIN CARE EXPUN CĂ OMUL ĂLA E ÎN PERICOL?
Am avut o discuție lungă cu fata în cauză, înainte de a posta materialul, o discuție în care i-am explicat că eu nu fac nimic fără voința ei, tocmai pentru că nu vreau să mă folosesc de această situație delicată pentru a face 3 vizualizări și că siguranța ei e mai importantă decât un articol.
Domnule Gigel, iar aici mă refer la toți cei care gândesc ca acest intelectual, articolul de opinie era menționat și în articolul la care ați lăsat comentariu, dar de ce să mai citim articolele când noi știm deja ce s-a întâmplat și care a fost intenția scriitorului.
Mă întreb oare de ce mai există profesorii de limba română care să ne explice ce a spus eul liric, când noi deja ne naștem într-o nație de atotștiutori?
Dacă ne numim TurdaNews trebuie să scriem articole doar din Turda, nu?
O foarte mare altă dilema a cititorilor noștri este de ce scriem știri din Cluj-Napoca sau din zona rurală a județului Cluj, dacă noi ne numim TURDANEWS…
Deși colegul nostru, Gelu Florea, prezintă lunar statisticile și performanțele redacției noastre, prin diferite postări pe Facebook, tocmai din dorința de a rămâne transparenți față de publicul nostru, nu știu cum se face că oamenii tot nu vor să înțeleagă.
Eu chiar stau să mă întreb, într-un mod foarte serios și chiar îngrijorător, dacă oamenii ăștia, cărora li se prezintă date, statistici și li se dă mură-n gură, chiar sunt bătuți în cap sau doar nu vor să priceapă anumite chestii?
Poate vă întrebați de la ce m-am luat. Ei bine, s-au întâlnit doi intelectuali turdeni în comentarii:

Ei bine, ce nu știu cei doi comedianți și specialiști ce au ieșit șefi de promoție la Harvard, este că TurdaNews are mai mulți utilizatori din Cluj-Napoca, decât din Turda și pentru a vă da, încă o dată, mură-n gură, o să luăm ca exemplu luna trecută, adică luna septembrie (ca să înțeleagă).
Potrivit Google Analytics, TurdaNews a înregistrat 29.646 de utilizatori din Turda și 259.595 vizualizări în această zonă (Turda), pe când din Cluj-Napoca am avut 92.256 de utilizatori și 282.868 de vizualizări. Oare se înțelege acum de ce scriem știri și din Cluj-Napoca și/sau zona rurală a județului Cluj?
Sigur, răspunsul putea fi mult mai simplu „Avem cititori și din Cluj-Napoca”, dar credeți că ar fi înțeles? Eu zic că nu…
Dar până la urmă… nu avem noi știri… Că nu suntem noi cam singurii din presa locală care merg pe la primării pentru interviuri față-n față, nu suntem noi cei care mergem la fiecare eveniment să vă aducem foto-video, nu suntem noi cei care facem solicitări de informații pe la instituții pentru a vă aduce o informație cât mai veridică și curată, nu suntem noi cei care mergem fizic la ședințele Consiliului Local, deși ședința se transmite live și pe Facebook, nu suntem noi cei la care apelați când aveți o nemulțumire. Noi avem nevoie într-adevăr de știri județene, naționale și internaționale pentru a face numărul ăsta de vizualizări. (Ultima frază este ironică)
Vă spun un mic secret, așa ca între prieteni, cititorii din Cluj-Napoca s-au strâns pe baza știrilor din Turda, dar probabil că mintiuca aia îngustă nu vă lasă să gândiți mai mult problema.
Suntem cumpărați de primării… VAI DE MINE!!!!!
Voi știați că orice redacție sau televiziune încheie contracte de publicitate cu instituțiile statului? Șocant, nu? E și mai șocant faptul că facem contractele respective pe o anumită sumă de bani! Na, belea!
Cum se apropie alegerile, cum toată lumea o ia razna. „Ăla ține cu ăla!”, „Ăla ia bani de la celălalt”, „Ăla îi cumpărat de primăria aia”, „Ăla îi mână-n mână cu ăsta” etc…. Da, dragilor, luăm bani de la primării pentru contracte de publicitate. DECI? SUNTEM CUMPĂRAȚI, NU????? (Ironie, din nou)
Hai să luăm problemă în două direcții:
- Să zicem că de mâine, TurdaNews nu mai ia bani de la primării, deci nu mai suntem cumpărați de x și y, dar voi ați fi dispuși ca de mâine să plătiți o sumă de bani pentru a fi la curent cu informațiile? Vă spun eu că nu sunteți, cel puțin nu încă pentru că se va ajunge și acolo.
Și acum poate vă întrebați „Dar pentru ce să vă dau eu vouă bani” (ton de căpcăun). Ei bine, dragilor intelectuali, presa trebuie să trăiască din ceva. Chiar dacă ai nevoie de pasiune pentru a face această meserie, se cam moare de foame dacă ai doar pasiune. Nu mai vorbim de echipamentele necesare care costă o groază de bani, dar presa are nevoie de bani pentru a supraviețui.
Până la urmă, dacă gândim că presa ar trebui să livreze informații pe gratis, hai să ne întrebăm de ce doctorii, avocații, magistrații, procurorii, inginerii, contabilii, IT-iști etc. sunt plătiți, când ei spun că asta e meseria la care au visat toată viața? Plus că, dragi intelectuali, nu v-am văzut înjurând alte site-uri de știri pentru că iau bani de la primării. Adică restul pot lua bani, dar noi nu? Pe lângă că sunteți intelectuali, sunteți și foarte raționali și deloc ipocriți. Pupa-v-ar mama!
- Dacă TurdaNews e cumpărat pentru că primește bani în urma unor servicii prestate (publicitate pe site), înseamnă că fiecare dintre voi sunteți cumpărați de către cineva, nu? Dacă tu ești manichiuristă, să zicem, și după ce îi faci unghiile unei doamne, înseamnă că atât tu, cât și salonul tău, sunteți vânduți doamnei Rodica din Micro 3. Și așa cu fiecare dintre voi, în funcție de meseria pe care o aveți. Dacă mergeți la job și vă faceți treaba, iar la final sunteți plătiți de către angajator, pai înseamnă că acel angajator te-a cumpărat. Nu sună prea bine când punem așa problema, nu?
Sunteți cumpărați și nici nu știați… Of of…
Știrea se află în titlu
Eu nu știu cum s-au învățat oamenii să citească doar titlurile și să creadă că ei au înțeles deja despre ce e vorba în știre. Știrea NU se află în titlu, oameni dragi sau voi si când vă cumpărați un medicament, îl luați doar citind denumirea, fără să vă documentați pentru ce trebuie luat?
Cât haos s-a creat, și nu doar o dată, pe seama titlurilor noastre, dar cei cu gura mare sunt și cei care nu s-au sinchisit să afle restul poveștii, dând un click pe articol, sub pretextul „Păi de ce să vă fac eu vouă vizualizări?” (același ton de căpcăun)
Tulai Doamne, mă omule, da’ nu trebuie să ne faci nouă vizualizări, dar ai grija că ai ecuson de fan activ pe Facebook, ceea ce înseamnă că ești destul de activ în comentarii. Adică tu urmărești TurdaNews pe Facebook, fiind desigur și un internaut fidel, doar pentru a ne lăsa comentarii care mai de care, dar nu te interesează să afli o informație corectă, apăsând pe articol. No, păi nu ai tu prea mult timp liber?
Toată lumea are păreri
Toată lumea își dă cu părerea despre orice, ceea ce e bine, să ne înțelegem. E normal să nu avem aceași părere/opinie și îți pot accepta argumentele dacă argumentele tale sunt bazate pe o idee pe care o stăpânești bine (adică te-ai documentat înainte), dar nu pot să-i zic lui Gigel că are dreptate și să nu-l „taxez” când văd că n-are habar despre ce vorbește.
Amintiți-vă, dragii noștri intelectuali, că exprimarea e liberă, dar nu e pentru toată lumea. Mai citiți articolele alea, documentați-vă despre subiect, analizați cu mintea voastră situația și după veniți în comentarii. Până atunci, nu vă mirați că sunteți luați la mișto de vreo unul dintre noi, adresându-ne după că suntem „obraznici”.
Toate cele bune și la cât mai multe comentarii.
TurdaNews este un portal informativ deschis oricărei persoane care vrea să-şi exprime opinia, în mod public, indiferent că e vorba de oameni politici, sportivi, oameni de afaceri, profesori, jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile, cadre didactice etc. Ne puteţi transmite opinia dvs, pe diverse teme de interes, la adresa redactia@turdanews.net.



















Bine zis mai sus . Dar presa este un formator de opinie.Daca mâine vine Gelu și zice avem 1 milion euro să scriem că cutare lider de partid așa și așa și Ilinca tu te ocupi de articol ori pleci din firma ,ori pleci capu și execuți.daca a ți fi toți milionari in euro a ți fi 500% imparțiali.banii ochiu dracului vb aia .Să de-a Dumnezeu sa fie toți așa de buni și de corecți și etc cum spunem că suntem s au cum ar trebui sa fim.in rest faceți treabă bună.
Nu există așa ceva! TurdaNews nu a funcționat niciodată în acest mod. Iar cei de la TurdaNews știu asta.
Că sunt alții care funcționează așa, inclusiv în zona noastră, aia e altceva…
Dumneavoastră habar n-aveți ce vorbiți:)))))))). Nu m-a pus nimeni să scriu ceva vreodată și nici nu am primit bani pentru a scrie ceva, iar asta poate fi dovedit prin conversații cu oameni care mi-au cerut un articol în schimbul unor sume și am refuzat. Dacă subiectul a fost bun și am putut ajuta, întotdeauna cu mare drag, dar fără a trage foloase materiale din partea cuiva.
Vedeți? Cu toții ne dăm cu părerea, dar problema nu e că ne dăm pur și simplu cu părerea, ci faptul că suntem atât de siguri pe părerea noastră, încât am fi în stare să dăm și în cap cuiva doar pentru a demonstra că suntem deținătorii adevărului absolut.
Vă invit să vedeți cum decurge o zi de muncă la TurdaNews, dar cu siguranță nu veți accepta.
Sa suportam …? De ce sa ma explic? Nu vreau sa inteleg niciodata. Unii tin umbra pamantului. Atentie! Lectie… de ce?!
Jurnalism… hmm, las pe cititorii Turdanews sa isi faca singuri o parere din respect pentru ei.
Insa in istorie intrebariile si opiniile de mai sus nu au adus valoare societatii, din contra regres si multa sufrerinta in special unor minoritati.
„nici cum” sau „nicicum”?
E grea limba română dacă nici măcar un titlu nu poate fi conceput astfel încât să respecte rigorile gramaticale!
Pe fond, articolul ar fi interesant, dacă nu ar fi o reacție la criticile anterior adresate domnului Florea și publicației pe care o „păstorește”…
Eu unul citesc și trag propriile concluzii, nu e nevoie ca domnișoare și doamne să mă îndrume … Dar ce știu noi?!
Ne bucuram ca dvs stiti rigorile gramaticale.
Nu stiu despre ce critici la adresa mea vorbiti. Nu cred ca Ilinca a bagat in seama cei 20-30 de “critici”, in conditiile in care avem 40.000 de cititori din Turda si Campia Turzii.
Si ma bucur ca trageti propriile concluzii! Asta e un lucru bun. Iar colega tocmai in acest sens a vrut sa dea un ajutor.
Domnule Florea, nu cred că era vorba de vreun top, de vreun clasament, care este cel mai tare jurnalist din zonă. E bine că aveți cititori. Felicitări!
Remarc însă că, dincolo de a informa, vă mai arogați si responsabilitatea de a „urechea”, însă, nu cred că „Învățăturile Ilincai către cititorii TurdaNews” sunt instrumentul adecvat… dacă înțelegeți analogia, pricepeți și că persoana in cauză nu este vreun CTP al presei.
Nu știu rigorile gramaticale, dar dacă citesc un text incerc să îl și pricep … nu de alta, dar se vorbește mult de analfabetism funcțional.
Mă rog, ironii, glume, de intelectual turdean cu care nicicum nu e bine!
PS. E foarte simplu să recunoaștem când greșim, fie că este vorba de erori gramaticale sau altfel de erori. În partea finala a primei postări am folosit formularea „Dar ce știu noi?!”, in loc de a menționa „Dar ce știm noi?!”. Nu e greu! Încercați!!!
Si v-am felicitat! Si va mai felicit inca o data! 👏
Dacă dumneavoastră atât ați înțeles din acest articol, cum că ar fi o reacție la criticile adresate domnului Florea, înseamnă că titlul este foarte bine realizat.
Astept ca pe Mesia ora in care se va taia prin lege aceasta ticalosie a mercenariatului presei iar primariile nu vor mai avea voie sa plateasca presa, la fel nici guvernul. Fiti fara gija, presa nu va disparea. Va ramane doar presa profesionista, cea pe care voi fi bucuros s-o platesc.
Si noi ne-am bucura. Ar disparea toti din zona Turzii si am ramane doar noi. 😂
Dar eu as merge mai departe: sa nu se mai dea nici pensii, nici bani pentru autostrazi sau drumuri, iar institutiile sa nu aiba nivio obligatie de informare. Sa fii fericit si cu banii dati! 🤣
Eu nu m as osteni atât pentru ,,Gigelii” care oricum citesc doar titlul si opiniaza . Gura satului oricum nu o opresti. Irosire de timp. Nu poti pierde timpul cu aceite care nu cunosc continutul decat titlul.
Cu perseverenta continuati drumul si nu te mai opri la gura ,,Gigeilor”.
Vă mulțumesc! Este extrem de liniștitor să văd că mai există și oameni care înțeleg ceea ce scriem și facem noi aici! 🙏❤
Ne-a ,,sfădit” domnul Gelu. Acum ne ,,sfădiți” dumneavoastră. Ne pare rău că nu ne ridicăm la nivelul pretențiilor dumneavoastră, dar există multe alte metode de a arăta cuiva că nu are dreptate fără a jicni.Sunt conștient că vreți să arătați lucrurile bune care se fac în oraș( și se fac),dar că ziariști imparțiali ar trebui să arătați deopotrivă și lucruri negative.Referitor la finanțarea din bani publici și aici mă refer la toată maas media am următoarea parere: Nu cred că,,câinele de pază a democratiei” va mușca mana ce îl hrănește.Limbajul folosit, în special de domnul Gelu, nu mi se pare demn de un ziarist.O seară bună să aveți și articole cât mai bune și imparțiale.
1. Nu era nicio jignire din partea colegei. Era o constatare. Daca cineva se simte jignit… probabil ar trebui sa se intrebe de ce?!
2. Eu nu am “sfadit” pe nimeni! Doar am constatat. Chiar azi i-am spus unui “prieten” ca daca el isi face duminica mai fericita, jignindu-ma, atunci e ok si ma bucur pentru el. Insa, tare mi-e teama ca nu are o duminica fericita…
3. Nu am pretentii de la nimeni. Doar incerc sa va spun ca, de multe ori, frustrarile nu va fac bine. Ba din contra, va fac mult rau! Si tare mi-as dori sa fiti fericiti si liberi, cum sunt eu, sa vedeti ce frumos este.
4. Noi nu aratam “lucruri bune”, publicam stiri. Stiu si sunt constient ca exista o categorie de oameni care, din ratiuni politice, nu agreaza daca punem o stire cu o strada asfaltata. Dar… asta e! Nu mintim!
5. Pe TurdaNews gasiti multe lucruri bune si multe lucruri “rele”, cum le considerati dvs. Pentru ca asa este si viata de zi cu zi. Insa, ca sa ma destainui, recunosc ca mi-as dori mai multe povesti frumoase, cu oameni din zona care au reusit ceva, care au ceva relevant de spus sau care pot fi un exemplu pentru altii. Pentru ca exista foarte multi! Si sunt extraordinari! Inca nu am gasit solutia, dar sigur o vom gasi.
6. Nu este vorba de “finantare din bani publici”, cum nici pensionarii nu sunt “finantati din bani publici”, desi banii lor provin de la bugetul de stat.
Am tot explicat: sunt achizitii pe care anumite institutii publice le fac, transparent, in baza unor reguli. Noi avem de optat intre a aplica pentru o astfel de achizitie sau sa-i lasam pe toti ceilalti concurenti ai nostrii s-o faca.
Eu am optat pentru a aplica si pentru astfel de achizitii, din simplul motiv ca asta nu ma obliga cu nimic si astfel reusesc sa furnizez un produs bun, in mod gratuit, toate costurile fiind suportate din banii de publicitate pe care-i incasam (din mediul privat si public, deopotriva).
7. Faptul ca dvs nu credeti ceva anume, nu inseamna ca acea credinta a dvs este adevarul absolut.
8. Daca doriti sa ma retrag din activitatea de jurnalist, imi puteti spune acest lucru. Pentru ca acesta este si scopul meu: sa-i las doar pe colegi sa-si faca treaba, iar eu sa ma retrag, pentru ca am multe de facut si oricum programul mi-e foarte incarcat. Dar am pus mult suflet in acest proiect si nu vreau sa-l dau de gard, asa ca ii pregatesc pe colegi intr-un ritm mai accelerat pentru acel moment dorit de dvs. Daca asta isi doresc turdenii, ca eu sa nu mai fac jurnalism, o sa le respect dorinta (dar sa constat ca-s majoritatea).
O seara buna!
Nu vi se pare un limbaj demn de un ziarist? Adică cititorii au voie să arunce cu ouă și cu roșii, să ne înjure de toate cele și să ne acuze, până la urmă, de niște lucruri, dar noi nu avem voie să ne apărăm? Eu nu „sfădesc” pe nimeni. Sunt jurnalistă, iar un jurnalist prezintă anumite nereguli. Exact asta am făcut, cum am făcut cu multe alte nereguli din primării, poliție, spital etc., dar normal că oamenii au uitat de acele articole și se isterizează acum că i-am numit „intelectuali”. Hai să fim serioși. Orice efect are și o cauză.
Hai sictir cu minirevolta voastra de la Turda News! Atata timp, cat dai comunicate copy/paste, si nu pui, tu ca jurnalist, niste intrebari, la emitentul comunicatului, ca doar ei dau doar jumatati de adevaruri, ce vor prezinta in comunicat, si ce e in neregula, nu comunica(exemple sut cu santierele din turda: mai exact castrul roman pe tru care Primaria da comunicat cu stadiul fizic al lucrarilor, cu eforturi sustinute, sanki de Awe Infra, dar nu spune nimic de termene depasite, bugete depasite, si tin sa va aduc la cunostiinta, ca o primarie care nu a luat spaga pe lucrare, penalizeaza intarzieriile lucrariilor).
Comunicatele așa se publică! Noi nu intervenim pe ele și este menționat acest lucru, inclusiv în cazul comunicatelor publicitare (ong-uri, partide politice, instituții, societăți comerciale etc). Unele dintre comunicatele la care faceți referire sunt contractate tocmai pe fondurile europene și constituie o obligație de transmitere (ca informație).
Pe lângă asta, jurnaliștii TurdaNews își fac treaba! Din acest motiv participăm, cum spunea și colega, la ședințele Consiliilor Locale și la alte evenimente, chiar dacă alți colegi din presa locală nu participă.
Faptul că dvs interpretați cum doriți anumite informații, nu este treaba noastră. Chestia cu ”depășitul termenelor” etc sunt doar discuții, pentru că aceste lucruri se verifică de către finanțator (forurile europene). La fel și lucrările. De asemenea, nu există ”bugete depășite”, pentru că acest lucru este imposibil, pe finanțări din fonduri europene! Nu există așa ceva!!!
Așa că, noi ca jurnaliști, nu putem să transmitem niște aberații de acest gen, sub formă de informație, cât timp nu este așa, iar ”informațiile” prezentate de dvs sunt speculații personale, care nu se bazează pe nimic concret/oficial/probat.
Daca nu ati accepta bani de la
PartidePrimarie in afara campaniei electorale poate am avea articole mai critice la adresa conducerii primariei.Mai interesante sunt grupurile de facebook ale turdenilor. Aici pe acest site de presa e doar copy paste de facebook ale primarului si de pe alte grupuri de facebook.
Sa speram ca vom auzi celebra fraza: „Buna ziua, suntem de la Recorder” in primaria Turzii
Noi suntem site de informare generala.
Nu primim bani pentru un anumit subiect (gen Recorder, ca spun asta pentru ca a fost caz in zona, cand au criticat gresit si nici macar nu si-au cerut scuze, ca erau platiti pentru critica).
Primaria (sau alte institutii) sunt obligate sa comunice anumite informatii. Iar noi percepem bani pentru asta (normal). Si sunt marcate cu Comunicat (ca si in cazul partidelor politice, care cumpara dreptul de a posta propriul Comunicat).
Spre deosebire de multe alte institutii, pot sa-si garantez ca Primaria Turda si Compania de Apa Aries sunt cei mai corecti, din punct de vedere al principiului pe baza caruia achizitioneaza publicitate. In sensul ca totul e transparent, anuntat dinainte, ca oricine poate aplica, iar principiul de baza este ca aidienta conteaza (asa cum e normal), exact cum 30 de secunde de publicitate la Pro TV costa mai mult decat 30 de secunde la Romania TV (pentru ca prin publicitate exact asta se cumpara: dreptul de a transmite o informatie/imagine/mesaj, la o anumita audienta).
Insa, exact cum a explicat colega si vad ca nu ati inteles:
– dvs daca subteti platit pentru ceea ce faceti, ca munca, inseamna ca sunteti dluga cuiva?!
– sau daca va luati pensia, de la bugetul de stat, cu semnatura lui Ciolacu, inseamna ca sunteti sluga lui?!
Ca asta e logica dvs…
Probabil ati uitat, dar prin 2013-2016 am fost singurul care a insistat pe jaful de la Zoo Turda. DNA a deschis fosar abia in 2016. Si atunci aveam contract cu Primaria! Insa, va repet: vindem spatiu publicitar, nu pe noi!
Pe grupurile de Facebook se publica, de multe ori, toate ineptiile. Uneori, fara a se intelege mare lucru. Sunt multe situatii de acest gen. Noi incercam sa explicam, sa prezentam informatii, asa cum face un jurnalist, ceea ce e cu totul altceva.
E adevarat: nu suntem “opozitie”! Si nici nu ne propunem sa fim. Exista partide politice care fac asta. Sau nu fac… E treaba lor.
Dar critici si sesizari gasiti nenumarate pe TurdaNews! Asta e garantat! Pentru ca functionam pe principiul corectitudinii.
Si am cautat sa va oferim accesul gratis la aceste informatii. Desi, in mod normal, cum am mai spus, “reteta” asta se va schimba cu siguranta in viitor. Pentru ca asta e directia si la nivel mondial (o studiem si noi, in colaborare cu cei de la Google, care ne ajuta in aceasta directie).
In rest… o duminica frumoasa sa aveti!
Pensia se ia în mod normal din ceea ce ai contribuit de-a lungul vieții. Majoritatea așa încasează banii, doar noii semizei ai națiunii primesc pensiile speciale.
Fals! Sistemul de pensii din România nu a funcționat și nu funcționează pe principiul indicat de dvs (în prezent, doar parțial, într-o foarte mică măsură, respectiv vreo 3%, cât se virează spre sistemul de pensii private).
Pensiile se primesc de la bugetul de stat, la care contribuie actualii angajați (sau alte persoane contributoare). Diferența este acoperită din împrumuturi (se fac datorii pentru plata pensiilor).
Articole mai critice la adresa primăriei? Ok. Na, vă dau, încă o dată, mură-n gură:
https://turdanews.net/strada-stefan-cel-mare-o-zona-cu-risc-ridicat-de-accidente-din-cauza-marcajelor-rutiere-video/ – căutați și articolele ce au urmat după asta
https://turdanews.net/noi-probleme-la-spitalul-municipal-turda-nu-se-respecta-normele-de-sanatate-in-munca/ – căutați că mai sunt și altele
https://turdanews.net/ilinca-dandoczi-cum-doreste-politia-incluziunea-sociala-a-romilor-din-turda-prin-critica-si-razbunare-video/ – vedeți că mai avem și cu poliția
https://turdanews.net/ilinca-dandoczi-cand-vor-invata-titanii-administratiei-locale-sa-se-exprime-fara-sa-discrimineze/ – vă las și asta, așa că sunt simpatică.
No, le citiți și vorbim după, bine? Merciiiii
Puteti face un sondaj de opinie, si acolo vedeti parerea cititorilor legat de calitatea, libertatea presei turdene.
E de ajuns sa faci o scurta plimbare prin oras si vedeti diverse probleme legate de infrastructura( marcaje, indicatoare rutiere lipsa etc) . In momentul de fata infrastructura si durata lucrarilor cu termene depasita este principala problema.
Da… mi-ati dat mura-n gura… niste articole critice despre discriminarea romilor (chiar nu le pasa turdenilor) si altele scrise acum 8-12 luni.
Eh, vedeți dumneavoastră, că tot zicea cineva pe aici că titlul poate nu e potrivit, dar e extrem de bine realizat. Niciodată nu va fi bine cu voi, oricum ar pune jurnalistul problema. Voi ați vrea sa mergem peste oameni în casă și sa le punem noi cătușele probabil, dar noi doar sesizăm, iar sesizări au existat și există în continuare pe site-ul nostru. Cât despre articolul cu discriminarea romilor și că nu le pasă turdenilor, destul de rău că nu le pasă. Plus că dacă doar atât ați înțeles din tot articolul, înseamnă că nici nu mai are rost să stau la discuții cu dumneavoastră. Toate cele bune!
O seara minunata!
Un articol bine scris d.p.d.v. jurnalistic, curajos chiar, prin abordarea directă a nivelului intelectual scăzut al unor cititori. Din păcate acest fapt este în mare parte rezultatul sistemului de învățământ românesc care este încărcat cu generalităti, care nu rezonează de loc cu realitățile vieții cotidiene. Îar în ce privește dependența mass mediei de publicitatea „bugetară” e o altă realitate recunoscută curajos. Din păcate mediul privat este prea sufocat de taxe pt.a putea contribuii semnificativ. Dar eu cred că decisiv e autorul fiecărui articol, doar de el depinde să fie imparțial.
Vă mulțumesc! 🙏