Pe rețelele sociale au apărut unele imagini cu o ”hazna” care s-ar fi format în fața Teatrului Național ”Aureliu Manea” din Turda. Ca de obicei, subiectul a fost ”înflorit” excesiv, iar mulți au discutat fără a se documenta sau fără a înțelege ce reprezintă groapa plină de apă, pe care ei o numeau ”hazna”.
Iar unii au intrat în acest joc al manipulărilor, bazat pe prezentarea trunchiată a unor informații, cu scopul manipulării percepției celor care nu știu despre ce este vorba și ”iau de bună” așa-zisa ”informație”, care de fapt are doar o singură tangență cu realitatea: faptul că există!
Citește și: USR Turda: „Orașul s-a transformat într-o hazna!”
Reprezentanții administrației locale spun că este vorba despre o procedură impusă de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, în cazul lucrărilor de reabilitare care se execută la clădirea Teatrului Național ”Aureliu Manea”, aflată în apropiere.
”Lucrările desfășurate în cadrul proiectului de modernizare „Reabilitarea, Modernizarea și Dotarea Teatrului Aureliu Manea, Turda” prevăd amenajarea unui bazin de reținere în caz de incendii, conform reglementărilor impuse de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).
Acest bazin este conceput în urma avizului de securitate la incendiu pentru a se asigura rezerva intangibilă de apă aferentă instalației de stingere a incendiilor pentru imobilul de pe strada Republicii, nr. 52.
Bazinul de reținere proiectat în cadrul modernizării Teatrului Aureliu Manea are o importanță crucială în asigurarea securității împotriva incendiilor în zona centrului istoric.
Acesta îndeplinește mai multe roluri esențiale printre care și cea de rezervă de apă pentru stingerea incendiilor: Bazinul asigură o sursă considerabilă de apă pentru stingerea incendiilor din imobilul teatrului și din împrejurimi. Această rezervă este esențială pentru a combate incendiile și pentru a minimiza pagubele materiale și riscul de răspândire a focului, așa cum s-a observat în cazul tragic al clubului Colectiv.
Ba mai mult, prin respectarea reglementărilor impuse de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) se asigură că teatrul se conformează standardelor de siguranță în caz de incendiu și normelor de siguranță și de prevenire a incendiilor.
În concluzie, acest bazin de reținere are un rol esențial în securitatea împotriva incendiilor în toată zona centrului istoric.”, este răspunsul primit de TurdaNews, din partea administrației locale.
Probabil, în cazul multor lucrări, trebuie să manifestăm o anumită reticență în a arunca în spațiul public informații distorsionate, dacă nu ne pricepem sau nu știm despre ce vorbim. Nu e singurul caz care a fost mult deformat, față de explicațiile foarte simple oferite de specialiști.
Citește și: Vor fi sau nu spații verzi în centrul istoric? Iată răspunsul! (VIDEO)


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial













Daca tot vorbim de situatii distorsionate, atunci va rugam sa ne spuneti daca Nello Construct SRL este detinut sa nu de rudeniile primarului si cum a putut aceasta firma sa realizeze in 2022 un profit de 7.5 milioane dintr-o cifra de afaceri de 46.1 miliane si in 2018 aveau o cifra de afaceri de doar 800 mii. Sunt curios de cifra de afaceri de aveam pe 2023 si daca aceasta miraculoasa firma este sau nu in conflict de interese cu domnul nostru primar. Si sunt curios daca publicati comenatariu meu, avand in considerare ca comentariu de la articolul cu pixel 8 nu l-ati publicat.
Nello Construct nu are în structura de acționariat nicio rudă a primarului. Referitor la creșterea cifrei de afaceri: cred că acesta este scopul oricărei firme. Și sunt multe care au realizat astfel de creșteri. Evident, nu sunt din ”senin”. Ca orice afacere, este vorba de muncă, implicare, investiții, contracte asumate, lucrări realizate, credite etc.
Mulți văd, puțini pricep. Este o lucrare necesară, de amploare. Toți cetățenii își doresc să fie aranjat, curat și frumos totul, dar cumva să nu-i deranjezi cu nimic, că rapid explodează. Aștept să văd cum o să arate Turda la finalul lucrărilor, chiar dacă mai durează 3 ani, părerea mea că merită deranjul.
Domnule Gelu, iarăși vă faceți de rușine. Dumneavoastră nu vedeți câtă lume vă râde în nas cu ce postări faceți? Dumneavoastră nu vedeți că toată lumea s-a săturat de această administrație a orașului defectuoasă? Deja exagerați domnule Gelu. Dar și tupeul de care dați dovadă în comentarii….
Stimate domn, niciodată nu m-a interesat ”cantitatea”, ci ”calitatea” (pe de altă parte, aveți impresia cîă dacă ”râd” 10, 30, 100, reprezintă o ”majoritate” din cei 30.000 de cititori din Turda pe care-i avem?!), atunci când analizez oamenii… Râd cei care habar nu au, dar nici nu sunt în stare să verifice personal! Că asta am spus: nu trebuie să mă credeți pe mine! Verificați legislația, întrebați la ISU dacă e necesar etc. Că bănuiesc că sunt suficient de ”deștepți” încât s-o poată face, nu?!
Referitor la chestiunea politică (”săturat”, ”alegeri” etc), nu o abordez. Lucrurile se lămuresc, ca de fiecare dată, la vot. Atunci vedem și tragem concluzii, ca de fiecare dată.
Și nu cred că este ”exagerat” să mă documentez, în primul rând pentru a înțelege eu (că am această pretenție de la mine), pentru ca apoi să pot aborda aceste subiecte din punct de vedere jurnalistic.
Un jurnalist trebuie să spună ADEVĂRUL, nu ceea ce vă place dvs sau altcuiva! Și trebuie să-și asume asta! Dacă e jurnalist! Dacă e marionetă, papițoi, tonomat… merge și cum spuneți dvs!
Ce 30 de mii aveți mă poate de afișări nu de vizitatori. Termina mă cu minciunile!
Am zis peste 30.000 de cititori unici din Turda, în luna octombrie 2023.
Datele le puteți verifica (nu ca orașe, că astea sunt furnizate doar de Google Analytics în contul nostru și le furnizăm doar celor interesați; vi le pot trimite și dvs, dacă îmi dați o adresa de email), aici:
https://gadata.ro/site-info/turdanews.net/
V-am atașat datele din acest moment. Nu sunt datele finale ale lunii, pentru că acestea se încarcă după un alt fus orar.
Un jurnalist adevarat care spune ADEVARUL, publica toate comenarile la articole(evident care nu sunt cu înjurături) chiar daca nu e de accord cu ele . Am deja 2 comentarii nepublicate si la ultimul de azi am facut o captura de ecran, care ma gandesc sa o public pe Facebook in cazul in care nu vad cel tarziu maine comentariu meu publicat aici.
Nu nu amenințați cu ”capturile” de ecran. faceți ce doriți cu ele.
Uneori, comentariile sunt aprobate cu o oarecare întârziere, pentru că trec și printr-un filtru uman. Și nu întotdeauna avem timpul necesar pentru a-l aloca verificărilor de comentarii.
Însă, se publică. Așa după cum ați putut constata!
Dar, repet: nu este o comnsecință a amenințării sau a șantajului dvs! Că nu ne ”impresionați” cu astfel de lucruri…
Pe de altă parte, pe viitor vă rugăm să vă rezumați la subiectul aflat în discuție, pentru că nu suntem un serviciu pe care să-l întrebați ce doriți dvs, la orice oră, iar noi să vă răspundem.
Eu vă cred, pe cuvânt, dar sunteți cumva angajatul primăriei, purtătorul lor de cuvânt? Nu era normal ca autoritățile locale să informeze locuitorii orașului despre lucrările care se fac? De ce trebuie să aflăm cu întârziere și prin interpuși ceeea ce se întâmplă în oraș? Și aici mă refer la toate lucrările care se fac în oraș. Cred că administrația locală suferă la capitolul comunicare.
Fiind multe lucrări, nu cred că pot face față (fizic vorbind) cu ”explicații” la fiecare pas.
Însă, sunt de acord cu dvs că trebuie să existe explicații, pe unele subiecte care e clar că nu sunt înțelese de populație. Și în această idee a fost și demersul meu.
Precizare: Eu nu sunt un ”interpus”. De cele mai multe ori, instituțiile comunică prin intermediul presei (procedură firească), pentru că așa ”funcționează” lucrurile într-o societate normală.
Sunt curios unde se afla „bazinul de reținere ” în ceea ce privește celelalte clădiri aflate în zona în curs de reabilitare sau aici vb strict despre o singura clădire. Oare unde se afla poziționat „bazinul de reținere” în cazul clădirii primăriei? Sau clădirea primăriei nu poate sa ardă? Sau nu are nevoie de aviz isu? Deveniți din ce în ce mai penibili! De când umplerea respectivului „bazin” se produce prin decantare directa de la canal?
Toate aceste detalii le puteți afla simplu: documentându-vă! Succes!
Nu fiți penibil și nu acceptați nimic din ceea ce scriem! Documentați-vă dvs pe ceea ce vă interesează! Alocați timp pentru asta, verificați legi, avize, întrebați instituțiile. Din câte văd, este un subiect foarte important pentru dvs și cred că acesta este modul prin care vă puteți rezolva toate aceste întrebări (și multe altele care decurg de aici).
Și atunci hidranții ce rol mai au? Și cei de la ISU vor stinge incendiu cu apa din canalizarea celor de pe Barbu Lăutaru?
Cel mai bine ar fi să studiați legislația, să întrebați la ISU și cu siguranță veți primi explicațiile necesare, ca răspuns la întrebarea” ”și atunci hidranții ce rol au?!”.
Eu am pus un link, la un comentariu, care face trimitere spre anumite prevederi legislative în acest sens. Dvs puteți aprofunda, evident.
Nu cred că ISU a impus ca „reglementare” să fie spartă țeava de canalizare și să se scurgă rahatul în centrul orașului. Lucrarea în sine e bună, execuția a fost proastă și făcută de un „DOREL”….la fel ca în zona pieței centrale unde și acolo a fost spartă țeava de canalizare, plus multe alte exemple de acest gen.
Nu cunosc proceduri. Dacă sunteți ”expert”, vă recomand să mergeți și să le arătați cum trebuie procedat.
Si Turdanews nu pune la indoiala raspunsul primit din partea administratiei locale?
Ba da! Aștept să vină cei de la ISU Cluj să-i amendeze! :))
Lăsând gluma la o parte, avem două versiuni ale aceleiași ”gropi”. Dvs o credeți pe aia cu haznaua?! Că vă întreb foarte simplu: de ce ați crede oricare dintre variante?! Nu mai bine ați verifica dvs personal la ISU Cluj, să vedeți ce vă spun?! Și nu trebuie să mai credeți pe nimeni! Sau nu-i veți crede nici pe cei de la ISU Cluj?! :))
Sau poate vă sunt utile aceste informații:
https://www.santura.ro/data/_editor/files/CADRU%20LEGISLATIV%20REZERVOARE%20PSI%281%29.pdf
Va mai intreb odata, Turdanews nu pune la indoiala raspunsul primit din partea administratiei locale?
Eu nu pot să pun la îndoială prevederile legii!
V-am dat link! Și vă mai spun o dată: nu trebuie să mă credeți nici pe mine, nici pe alții! Documentați-vă singur! Dar documentați-vă! Nu vorbiți ”după ureche”!
Puteti sa ne spuneti si noua( locuitorilor din Turda) care este sursa acestui articol, cine este reprezentantul din Primarie cu nume si prenuma, care isi asuma aceasta „replica” la haznaua din centrul orasului.
Sursa acestui articol este documentarea, în primul rând! Lucru pe care-l recomand tuturor celor care vor să ”dezbată” un subiect! Pentru că democrația se bazează pe dezbatere, iar dezbaterea pe unele cunoștințe minime necesare susținerii acelei dezbateri, indiferent de temă.
De vreme ce am precizat că este vorba de o precizare a administrației locale, înseamnă că am obținut acea precizare pe căile legale, jurnalistice, respectiv de la persoana care se ocupă de relația cu mass media.
Dar, repet: dvs vă puteți documenta în mod individual, puteți citit legislația, puteți întreba la ISU Cluj și puteți trage propriile concluzii.
Data finalizarii proiectului pentru reabilitarea teatrului municipal este 31.12.2023(vizibil de pe google street view din fata teatrului), si dvs chiar credeti ca in ultimele 2 luni ale proiectului primari s-a hotarat sa faca un bazin cu apa de canalizare pentru stingerea incendiilor?
Locul amplasarii bazinului de apa de canalizare este in locul unde se amenajeaza „Lot1 – Revitalizarea spatiului pietonal din centrul istoric al municipiului turda” cu data finalizarii de 21.01.2023.(vizibil de pe google street view)
Cineva clar ca minte aici.
Acele ”termene” la care faceți referire se adaptează, de cele mai multe ori, în funcție de alți factori.
Turda încă stă bine din acest punct de vedere. Sunt localități cu ”termene” mult mai întârziate (și repet: țin de diverși factori, nefiind neapărat o ”vină” a administrației locale sau a contractorului fondurilor europene).
Ca să vă dau un exemplu, pentru a înțelege mai bine: actualul exercițiu financiar european este cuprins în intervalul 2021-2027. Suntem în anul 2023, pe final, la nivel de țară, imediat intrăm în anul 2024 și în TOATĂ țara nu a intrat 1 euro pe acest exercițiu financiar! Iar asta nu depinde de contractori sau de doritorii care vor să acceseze fonduri europene, ci de proceduri, legislație și birocrația excesivă care din păcate ne caracterizează.
Repet: treaba cu bazinul o puteți verifica foarte simplu! Chiar nu înțeleg de ce insistați să mă credeți pe mine pe cuvânt… Documentați-vă!
toate lucrarile din turda se pare ca se „adapteaza” in functie de mai multi factori… pentru ca niciuna nu se termina in termenul de pe contract… Nu ar trebui sa punem la indoiala, noi cetatenii, faptul ca lucrarile nu sunt facute ca la carte? Sau trebuie sa tacem toti si sa laudam cand se asfalteaza o strada cu 2 ani mai tarziu de termen si pe urma se sapa iar pentru alte lucrari? Oare domnule Gelu, nu traim in acelasi oras?
Vedem restul orașului,nu cred că e nevoie sa mai întrebăm undeva.
Discuția era despre ce este acea ”hazna”. Evident, dvs puteți citi în stele și nu mai aveți nevoie de informații ”pământești”…
Mult succes!
oricum, tot o chestiune de ”văzut” și ”neînțeles” era și discuția de la subiectul cu ”haznaua”… Așa că, nu aduceți nimic nou… :))