Cea mai nouă clinică stomatologică din Câmpia Turzii și-a deschis porțile pe strada Daciei nr. 18B (în spatele spitalului). Cu dotări ultraperformante și cu un personal medical specializat, clinica Hatdent este rodul unei investiții de 300.000 de euro.
”Am finalizat un proiect amplu, venit dupa o idee de acum mai bine de 7 ani cand i-am spus sotiei ca va avea o clinica. Proiectul a prins contur in 2012 cand deja lucram la compartimentarea clinicii si la proiectul constructiei. A venit apoi anul 2013 cand in luna septembrie am achizitionat terenul prin fonduri guvernamentale. Din ianuarie 2014 am inceput construirea clinicii, pe care am ridicat-o in 30 de zile. Am intalnit multe obstacole, dar le-am depasit cu succes din dorinta de a duce la indeplinire unul dintre cele mai mari proiecte de acest gen din zona, atat pentru noi cat si pentru pacientii nostri, pe care ii respectam, cat si pentru personalul nostru.”, ne-a explicat Horațiu Hatos, managerul de proiect.
Aparatura de ultimă generație și standardele înalte la care sunt întâmpinați clienții constituie motive de mândrie pentru cei care au pus bazele unei clinici stomatologice moderne la Câmpia Turzii.
”Aparatura este de ultima generatie si ne mandrim cu faptul ca am primit autorizatia sanitara de functionare, din partea DSP Cluj cu, citez: „nota 10 plus chiar si pentru Cluj”. Mentionez ca delegatia DSP Cluj a fost placut surprinsa sa constate standardele europene la care se ridica clinica, aici subliniez: rasina poliuretanica antibacteriana (cel mai bun produs pe piata), usi de sticla securizata usor de igienizat si dezinfectat, rampa pentru persoanele cu dizabilitati, circuitul cerut de lege si aparatura de ultima generatie.”, a mai completat Horațiu Hatos.
Clinică Stomatologică | Stomatologie generală | Estetică Dentară | Implantologie | Chirurgie Orală | Ortodonție | Protetică | Radiologie Dentară |
Daciei Nr.18B, Câmpia – Turzii
Email: hatdentclinica@gmail.com
Telefoane: 0770171592 / 0755391110 / 0724266881
Dr. Mirela Hatos – medic stomatolog
Dr. Adela Cazacu – medic specialist chirurgie dentoalveolara
Dr. Ema Podina – medic specialist ortodontie
Dr. Andreea Koncz – medic stomatolog
ORAR: Luni: 09:30 – 16:00; Marți: 13:00 – 19:00; Miercuri: 09:30 – 16:00; Joi: 09:30 – 16:00; Vineri: 13:00 – 19:00.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.