Pentru prima dată în istoria echipei de handbal Potaissa Turda, au fost convocați 3 jucători la reprezentativa națională, pentru cantonamentul de la finalul anului, ce se va încheia cu trei partide amicale împotriva selecționatei Portugaliei.
Dacă extrema dreaptă Flavius Câmpan a mai fost convocat la lotul național, ceilalți doi sunt debutanți. Este vorba despre extrema stânga Răzvan Pavel și interul stânga Radu Lazăr, acesta din urmă fiind singurul turdean din lotul Potaissei, iar în ultimele jocuri a arătat o formă deosebită.
Interesant este că într-un clasament neoficial al jucătorilor dați la lotul național, la această convocare a selecționerului Aihan Omer, Potaissa Turda ocupă locul 2 (cu 3 jucători), după Dinamo București (care are 4 jucători convocați), însă înaintea unor echipe precum Știința Bacaău (2), Poli Timișoara (2), Steaua București (1), HC Odorhei (1), Pandurii Târgu Jiu (1), Minaur Baia Mare (1), HCM Constanța (1) sau HC Vaslui (1). Asta cu toate că, în acest moment, Potaissa se află abia pe locul 10 în clasamentul Ligii Naționale!























