Marți, 20 decembrie, când marea majoritate a românilor taie porcul de Ignat, handbaliștii de la Potaissa Turda au disputat un joc amical în compania colegei de serie Universitatea Transilvania Cluj. Partida a început la ora 11 și s-a disputat în cocheta sală de la fosta școală Gheorghe Barițiu din Turda, acolo unde turdenii își dispută atât jocurile oficiale, cât și cele amicale.
Chiar dacă a fost un joc cu iz de vacanță, elevii lui Horațiu Gal au reușit să se impună la finalul celor 60 de minute cu scorul de 35–31. La pauză scorul a fost favorabil clujenilor cu 15–12, apoi pe final de joc echipa din Turda a reușit un finiș bun care i-a adus victoria și încheie anul 2011 cu o victorie. În afara a trei jucători, care au fost menajați (Savic, Marian și portarul Szabo), a fost rulat tot lotul de jucători.
La sfârșitul săptămânii trecute, mai precis vineri de la ora 11.30, elevii lui Horațiu Gal au susținut un joc în compania aceluiași adversar, dar de această dată în sala sporturilor Horia Demian din Cluj Napoca. În jocul disputat la Cluj, turdenii au reușit să se impună cu scorul de 32–26, chiar dacă la pauză au avut avantaj de doar două goluri (14-12).
După ultimul joc în compania studenților clujeni, lotul echipei Potaissa Turda a intrat într-o binemeritată vacanță, care se va sfârși la data de 4 ianuarie, când este stabilită data începerii pregătirilor pentru sezonul de primăvară. În perioada 4-8 ianuarie, Potaissa își va încărca bateriile în zona Băilor Sărate din Turda, iar în perioada 8-15 ianuarie va participa la un stagiu de pregătire în Ungaria, la invitația clubului de primă ligă Pick Szeged. Din data de 16 ianuarie, turdenii vor revenii în propriul cartier general, unde vor pregăti primul joc al anului viitor în deplasare la CS Caraș Severin, care inițial are dată de disputare 22 ianuarie.
După jocul amical în compania Universității Cluj, președintele grupării turdene Constantin Flaviu Sâsăeac, s-a urcat în mașină și a plecat spre București, unde mâine, miercuri 21 decembrie 2011, la sediul Federației Române de Handbal, se vor pune bazele Ligii Profesioniste de Handbal în România, formațiune la care și nou promovata Potaissa Turda va adera.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Cum arată lista finală a miniștrilor propuși în Guvernul lui Luca Niculescu











