După un stagiu de pregătire efectuat pe plan local, componenții echipei de handbal masculin Potaissa Turda și-au stabilit comandamentul încă din data de 3 august în localitatea maghiară Debrecen. Un prim joc de verificare al elevilor lui Horațiu Gal a fost acela în fața celor CSM Oradea, în care s-au impus cu scorul de 35–26.
În cea de-a doua partidă de verificare din stagiul maghiar, turdenii au întâlnit echipa locală Debrecen. După o prestație foarte bună, turdenii s-au impus încă din prima parte a jocului cu 18-12, când tehnicianul Horațiu Gal a folosit formula standard. În partea secundă, Gal a rulat absolut tot lotul avut la dispoziție. În acest joc în echipa turdeană s-a consemnat un debut, este vorba de Bogdan Gal, fiul antrenorului. La finalul partidei, diferența de șase goluri înregistrată la pauză a crescut la opt goluri în favoarea turdenilor.
„Întreg lotul a avut o prestație foarte bună, grație unei pregătiri fizice foarte bune, pe care am efectuat-o, la baza MBS din zona Băilor Sărate din Turda. Am putut constata că echipa este în creștere, atât în ce privesc realizările individuale, cât și cele colective. Ne așteaptă un sezon mult mai greu decât cel de debut în liga națională de handbal. În acest context, la finalul acestei săptămâni suntem invitați aici în Ungaria la un turneu, la care vor participa alături de noi încă cinci echipe din prima ligă ungară: Oroszhaza, Csurgo, Pecs, Kecskemet și Lajos Mise, nou promovată în prima ligă”, a declarat Flaviu Constantin Sâsâeac, președintele celor de la Potaissa.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.