Echipa de handbal Potaissa Turda, ocupanta locului 2 în Liga Zimbrilor, a pierdut ieri la HC Buzău, cu 29-26, după ce la pauză scorul era egal, 13-13.
Pentru Turda au marcat: Ghiță (9), Kbilashvili (3), Dumitriu (3), Reza (3), Ghivil (2), T.Pințoiu (2), Hanțaru (1), Pop (1), Piechowski (1), Thalmaier (1).
Dacă în prima repriză, una destul de echilibrată, gazdele au condus o singură dată pe tabela de marcaj (5-4), în timp ce elevii antrenorului Horațiu Gal au condus în majoritatea timpului, însă n-au depășit niciodată bariera de 2 goluri diferență, debutul reprizei secunde a fost de prost augur pentru turdeni, care s-au văzut conduși cu 17-13. Apoi, buzoienii au reușit să mențină avantajul și chiar să-l mărească la 6 goluri (23-17), după o evoluție extraordinară, zdrobind speranțele unui reviriment în joc pentru oaspeți.
Până la final, diferența a ajuns și la 28-21, însă turdenii au avut o tresărire de orgoliu și au reușit să revină, scor 28-25. Însă, a fost prea târziu…
Înfrângerea de la Buzău a relansat lupta pentru medalii, buzoienii suflându-le în ceafă celor de la Turda. În acest moment, clasamentul din Liga Zimbrilor este următorul: 1. Dinamo București – 55 puncte (19j), 2. Potaissa Turda – 46 puncte (19j), 3. HC Buzău – 45 puncte (20j), 4. HC Minaur Baia Mare – 44 puncte (19j), 5. CSM Constanța – 35 puncte (19j).
Peste două săptămâni, AHC Potaissa Turda joacă pe teren propriu, contra celor de la CSM Constanța.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.