Potaissa Turda a pierdut astăzi, scor 20-26 pe terenul celor de la CSM Focșani, într-o partidă ce a contat pentru etapa a XVI-a, din Liga Zimbrilor
Prima care a marcat a fost Turda, Vojvodic reușit să „schimbe” tabela pentru prima dată. Au urmat apoi patru goluri consecutive pentru gazde, care au beneficiat de intervențiile excelente ale lui Marocico (4-1, min 9). Turda a reușit să revină excelent joc, chiar dacă a fost în inferioritate numerică (7-7, min 19).
A urmat o nouă perioadă bună a vrâncenilor, care s-au „dus” la patru goluri (12-8, min 26). Finalul reprizei a aparținut Turzii, Talas reușind să marcheze în ultima secundă și să reducă diferența la doar două goluri (13-11).
La fel ca și în prima repriză, Potaissa a marcat prima, iar echilibrul s-a menținut până în minutul 37 (15-14, min 37). Gazdele au marcat de cinci ori la rând și au reușit să se distanțeze pe tabelă (20-14, min 46).
Turdenii au încercat să revină, însă intervențiile portarilor focșăneni și barele porții (lovite de șase ori de Potaissa) au făcut ca diferența să se mențină.
S-a terminat 20-26 și Potaissa va evolua sâmbăta viitoare, pe teren propriu, contra celor de la Steaua București.
CSM FOCȘANI – POTAISSA TURDA 26-20 (13-11)
Potaissa Turda: Vojvodic (5), Szoke (5), Ghivil (3), Talas (3), Thalmaier (2), Groff (1), Dumitriu (1)
foto: Simion Tătaru/www.ActionFoto.ro
























Potaissa Turda e în „picaj” pe cine mai interesează că a pierdut un alt meci?