Potaissa Turda a pierdut luni, scor 24-29, pe terenul celor de la Steaua București, într-un meci care a contat pentru etapa a IV-a, din cadrul Ligii Zimbrilor.
Președintele clubului turdean, Flaviu Sâsâeac, a adus acuze la adresa arbitrajului din această partidă: „Acești doi arbitri, care au măcelărit și Suceava la CSM București, au venit și ne-au ras. Pentru că în această dimineață am îndrăznit să solicit niște documente înaintea Consiliului de Administrație din 21 septembrie. La federație se iau măsuri discreționar. Cei apropiați care au votat cu actuala echipă primesc protecție și justificări când fac greșeli mari de arbitraj, iar în loc de sancțiuni, sunt redelegați. Iar pentru că Marian Drăghici și Ionuț Drăguț l-au susținut pe fostul președinte, au fost suspendați 8 etape. În acest moment, Federația folosește o vendetă asupra celor care nu au fost alături de ei în alegeri. Se amenință arbitrii și se impune într-o formă sau alta în ce direcție să meargă la anumite meciuri. Este federația parti-pris-urilor. Este inadmisibil ce se întâmplă de la o etapă la alta.” a declarat Flaviu Sâsâeac, citat de We Love Handball.
Acesta nu a uitat nici conducerea FRH: „S-a început numai pe nepotisme. Toți membrii în clubul TEC (n.r. clubul lui Viorel Mazilu) au fost aduși la federeție, la loturi. Apoi, la juniori, adversarii grei ai TEC-ului au fost mutați în alte grupe.
Lucrurile nu se opresc aici. Nu știm conținutul contractelor care se semnează, nu se prezintă absolut nimic la ședințele Consiliului de Administrație. Vuiește țara la ce urmează să se întâmple cu diverse contracte. Se refuză organizarea alegerilor pentru postul lăsat vacant de Mazilu în Consiliul de Administrație. Se spune că nu este prioritar. Nici procesul verbal de la ședințele CA nu-l mai primim.
Pentru că am curaj să cer acte, primesc arbitraj cu tentă, cap-coadă, determinând rezultatul final. La federație este politica pumnului în gură. Cine are curaj să spună ceva, este ras. Asta și-au dorit membrii afiliați ai FRH când au considerat că voteză schimbarea? Asta este destinația federației, arestat de un club privat?
Potaissa Turda este un club care în ultimii 13 ani a construit foarte mult pentru handbalul românesc, am produs jucători la masculin și mai nou și la feminin, avem sportivi și la echipele naționale. Pentru că eu am susținut un alt candidat, de ce clubul trebuie să suporte vendeta lui Mazilu? El este și membru asociat la TEC și i-am cerut să prezinte actul că nu mai este. Nu și-a prezentat demisia. A fi în organigrama unui club și secretar general remunerat de FRH este în afara oricărui regulament ori lege din România. Au strigat toată campania că fosta conducere a numit antrenori pe prietenii, iar ei au venit acum și toți prietenii lor sunt la echipele naționale. Așa trebuie să ne ghidăm, antrenori numiți pe prietenii sau pe competență?
Nimic din ce se face nu este în folosul handbalului. Acum se plătesc datorii din campanie, sunt curios, cât va dura? După un an de zile, președintele a susținut că va face evaluarea mandatului, din ce ne-a promis.” a continuat președintele clubului turdean pentru We Love Handball.
























In toți acei ani în care Dedu era alături de dumneavoastră și viceversa, era bine, nu? Era bine. Arbitrajele cum erau? Cine câștiga la Turda?
In viață roata se învârte, domnule Săsâeac.