Sâmbătă de la ora 18, sala de sport „Gheorghe Bariţiu” va fi din nou arhiplină la partida dintre Potaissa Turda şi Universitatea Cluj, din cadrul etapei a XXII-a. Înaintea etapei cu numărul XXII, echipa turdeană ocupă locul 8 cu 20 de puncte, iar clujenii sunt clasaţi pe poziţia a 11-a, cu 15 puncte.
În partida de sâmbătă, tehnicianul Horaţiu Gal nu îl va putea folosi pe Răzvan Pavel, care încă nu şi-a revenit în urma unei accidentări mai vechi.
De cealaltă parte, Liviu Jurcă va prezenta la Turda un lot cu ultimi patru jucători din lotul Universităţii, care au făcut parte din lotul naţional la Trofeul Carpaţi.
Ultima întîlnire dintre cele două echipe datează din 16 noiembrie 2011, joc disputat în etapa a IX-a, în sala ,,Horia Demian,, din Cluj, care s-a încheiat cu victoria la limită a clujenilor cu scorul 27-26, pe fondul unui arbitraj considerat a fi „dubios”.
Înaintea acestei runde, în clasamentul golgeterilor „Trofeul Aurel Bulgariu”, turdeanul Yan Vizhbovskyy ocupă locul 8 cu 113 reuşite în acest sezon.
„Pe tine, suporterule, te aşteptăm ca să fi alături de noi pentru a ne putea lua revanşa, tu vei fi jucătorul nostru surpriză, iar noi nu te vom dezamăgi”, transmit oficialii echipei gazdă.
Turdenii nu vor participa la jocuri de culise
„Aş vrea să reamintesc propriilor suporteri că vom întâlni un adversar care la ultima ediţie a Trofeului Carpaţi a dat patru jucători, dar asta nu ne v-a împiedica să ne luăm revanşa pentru jocul din tur. Datorită poziţiei ocupată în clasament de echipa clujeană, mulţi cred că nu ne vom apăra şansele corect. Chiar dacă o asemenea situaţie s-ar ivi, cu riscul retragerii echipei noastre din campionat, nu am putea accepta”, a declarat preşedintele Constantin Flaviu Sâsâeac.
În continuare vă prezentăm şi celelalte jocuri ale etapei:
Steaua Bucureşti – Pandurii Tg. Jiu
CS Caraş Severin – CSM Ploieşti
HC Odorhei – CSM Satu Mare
Dinamo Călăraşi –
Bucovina Suceava – Poli Timişoara
CSM Bucureşti – Ştiinţa Dedeman Bacău
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


ÎCCJ a dat decizia în procesul privind plata salariilor restante ale magistraților. Guvernul este obligat să le achite











