m install
petlinii
nello construct

Handbal, Liga Națională: Potaissa Turda pierde la Poli Timișoara și rămâne fără nici o victorie!

floris

Potaissa Turda a cedat în deplasarea de la Timișoara, cu 22-29, după ce la pauză scorul a fost egal (13-13), iar în repriza a doua conducea la 2 goluri în minutul 39!

Prima repriză a fost sub nota echilibrului (s-a consemnat egalitatea de 10 ori pe tabelă, timișorenii preluând conducerea de 4 ori, iar turdenii de 6 ori), după un debut greoi de meci, în care cele două echipe au reușit să înscrie câte un gol, până în minutul 6 (mai precis 5:48).

Gazdele au reușit să se desprindă la 13-10, în minutul 25, dar apoi, până la finalul primei reprize, nu mai reușsesc să înscrie deloc, iar Potaissa reușește să intre cu egalitate la cabine, după reușitele lui Bondar, Savic și Amihăesi.

Partea a doua a debutat în aceeași notă: gazdele par neputincioase, iar Potaissa se desprinde la 15-17 în minutul 39, fiind în premieră într-un avantaj de 2 goluri. Însă, de aici se ”rupe” ceva în jocul echipei antrenate de Horațiu Gal, gazdele reușind să întoarcă rezultatul la 18-17, după care urmează câteva minute de echilibru aparent (18-18, min. 44), iar apoi dezastrul pentru echipa turdeană; 21-18 în minutul 47, apoi 25-19 în minutul 53. Practic, între minutele 39 și 53 (14 minute), turdenii au înscris doar 2 goluri, în timp ce timișorenii au punctat de… 10 ori!

Pentru Potaissa au marcat: Lazăr – 4, Amihăesi – 3, Bondar – 3, Savic – 3, Cîntec – 3, Grigoriev – 2, Suciu – 2, Rotaru – 1 şi Adomnicăi  – 1.

După 3 etape, Potaissa Turda rămâne fără nici un punct acumulat, situație în care se mai regtăsesc doar cele 3 noi promovate: CSM Ploiești, Danubius Galați și CSM Focșani.

Turda va juca pe teren propriu, cu Energia Târgu Jiu, în 9 septembrie (miercuri), de la ora 18.00 (vom reveni cu informații despre acest joc, așa că ora comunicată luați-o cu titlu informativ), până atunci, Horațiu Gal și echipa sa tehnică având dificila misiune de a redresa moralul jucătorilor turdeni și de a mai suda mecanismele de joc ale echipei, numeroasele achiziții neaducând încă acea simbioză între jucători, în timpul jocului.

Rezultate înregistrate în etapa 3:

CSM Ploiești – Steaua București 26-29

HC Vaslui – Dinamo București 29-39

Danubius Galați – HC Adrian Petrea Reșița 29-32

Minaur Baia Mare – CSM București 25-30

CSM Focșani – HC Odorhei 20-32

Poli Timișoara – Potaissa Turda 29-22

Dunărea Călărași – Energia Târgu Jiu 27-26

Loc EchipaJucateCâştigateEgalePierduteGol.DifPuncte
1Steaua București330086:67199
2SZKC Odorhei330084:66189
3CSM Bucureşti330081:7479
4Dunărea Călăraşi330075:7239
5Dinamo3210103:83207
6HC Adrian Petrea Reșița321086:76107
7HC Vaslui311186:91-54
8Pandurii Târgu Jiu310285:8233
9Politehnica Timişoara310273:7303
10Minaur Baia Mare301266:75-91
11CSM Ploiești300380:86-60
12CSU Galați300376:89-130
13Potaissa Turda300366:84-180
14CSM Focșani300371:100-290
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: