Echipa de handbal masculin, Potaissa Turda, a pierdut, scor 37-28, pe terenul celor de la HC Dobrogea Sud Constanța, într-un meci care a contat pentru etapa a XII-a, din Liga Națională de handbal masculin.
Debutul partidei a fost unul extrem de echilibrat, în minutul 19, cele două echipe fiind la egalitate, 9-9. Apoi, încetul cu încetul, Constanța a început să se distanțeze pe tabela de marcaj, cea mai mare diferență fiind de cinci goluri (15-10 min 26). Diferența de cinci goluri s-a menținut până la pauză, la cabine intrându-se cu formația gazdă în avantaj, scor 18-13.
Partea a doua a început cum nu se poate mai prost pentru Potaissa, care l-a pierdut pe Nenad Savic, care a primit cartonașul roșu după un fault dur. Constanța a continuat să se distanțeze pe tabelă, dublându-și avantajul de la pauză (24-14, min 39). În minutul 44, Potaissa l-a pierdut și pe Dragoș Iancu, acesta primind a treia eliminare de două minute. Până la final, și Constanța a avut o eliminare, Crnoglavac, fiind și el la a treia eliminare de două minute. La final, scorul a fost 37-28, pentru formația dobrogeană.
Cu această înfrângere, Potaissa Turda a coborât pe locul al patrulea, cu 25 de puncte, în timp HC Dobrogea Sud, rămâne pe primul loc al clasamentului, cu 30 de puncte.
Etapa viitoare, Potaissa Turda va primi vizita celor de la Dunărea Călărași, într-o partidă ce se va desfășura miercuri, de la ora 16. Partida va fi transmisă în direct, pe DigiSport și DolceSport.
HC Dobrogea Sud – Potaissa Turda 37-28 (18-13)
Potaissa Turda: Zacaciurin (4 goluri), Amihăesi (2), Thalmaier (4), Pavel (3), Adomnicăi (4), Iancu (2), Lazăr (2), Cîntec (3), Rotaru (2), Ștef (1), Țenghea (1).


















